Rafinăria Lukoil, amendată după ce Garda de Mediu a constatat încălcări privind calitatea aerului
Garda de Mediu Prahova a constatat încălcări ale legii privind calitatea aerului de către rafinăria Petrotel Lukoil, unde vineri a izbucnit un incendiu, și va amenda unitatea cu 15.000 de lei.
Garda de Mediu Prahova, care vineri a deschis o anchetă la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești, după ce în incinta rafinăriei a izbucnit un incendiu, a constatat încălcări privind calitatea aerului, iar în cursul zilei de luni va fi încheiat un proces-verbal de contravenție în baza căruia rafinăria Lukoil va fi amendată cu 15.000 de lei, au declarat corespondentului MEDIAFAX reprezentanți ai Comisariatului județean Prahova al Gărzii de Mediu.
Rafinăria va fi amendată pentru neluarea măsurilor necesare pentru evitarea emisiilor de poluanți în atmosferă, faptă care este sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 5.000 și 15.000 de lei.
Reprezentanții rafinăriei au posibilitatea de a achita jumătate din cuantumul acestei sancțiuni contravenționale în termen de 48 de ore de la primirea procesului-verbal.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro