Arta si societate

Radu Iacoban, cel mai „jucat” regizor al momentului: „Mă bucur de fiecare oportunitate care îmi apare în cale. Pentru mine, a lucra e un privilegiu.”

24 martie 2024 · 12 min de citit

„În multiversul cuantic, fiecare decizie asupra unei acțiuni, pe care ai făcut-o sau nu vreodată, există într-un vast ansamblu de universuri paralele” este replica unuia dintre personajele spectacolului „Constelații” după un text al lui Nick Payne, pe care îl puteți vedea și în această stagiune la Teatrul Act, în regia lui Radu Iacoban, care îi are în distribuție pe Radu Iacoban și Ana Ularu. Mi-a rămas imprimată replica asta pentru că seamănă cu un gând care mă urmărește și mă consolează în momentele în care disperarea mă cuprinde, mă alină în cele în care tristețea îmi dă târcoale, mă leagănă să adorm repede, în momentele în care durerea mă bagă în pat mai devreme de ora 22.

de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

Am ales să încep materialul cu acest citat, încercând să construiesc un soi de paradoxal argumentum ad verecundiam combinat cu unul ad hominem, pentru care John Locke m-ar arde pe rug, trăgându-l totuși pe Nick Payne de partea mea în legitimarea recomandărilor pe care le fac în ceea ce privește spectacolele regizate și unele chiar jucate de Radu Iacoban. Radu este născut în București în 1982, a terminat Facultatea de Teatru din UNATC cu un Master în Arta actorului în 2007, iar în 2017 a terminat și un Master în Arta regizorului de teatru. Nu este nici primul și nici ultimul actor care virează dinspre jucat un personaj pe scenă la integralitatea jocului de pe scenă, însă felul în care el a facut-o este un pic mai greu de egalat. Într-o discuție ocazională despre actori și regizori preferați pe care am avut-o cu dl. Rebengiuc anul trecut, am făcut schimb de impresii: domnia sa a spus că îi place Vlad Massaci, iar eu am spus că îl prefer pe Radu Iacoban. Îl cunoștea pe Radu ca actor și mai puțin ca regizor. Dar se simte deja o mișcare și în plăcile tectonice ale regiei de teatru.

Radu Iacoban este unul dintre regizorii mei preferați, și primul în top, într-un clasament personal al spectacolelor văzute în ultimii 5 ani, după numărul de spectacole sub semnătură de regizor. Vreo douăsprezece la număr. Toate mi-au plăcut, fără nici măcar o excepție. Spectacolele lui au un soi de intimitate, o notă de familiaritate; are un stil al lui de a face din personajele pieselor pe care le alege o gașcă de indivizi pe care parcă îi știi de-o viață. O amprentă personală pe care am tot încercat să o definesc. Nu zic asta pentru că este din generația mea, dar are acea maturitate și seriozitate în muncă, de care au nevoie teatrele pentru a avea spectacole cu randament bun. Adică investiție versus profit. Profitul se traduce prin mai multe repere. Longevitatea spectacolelor, frecvența cu care se joacă, numărul de spectatori. Este un regizor care produce mult, de calitate și cu acoperire teritorială bună, adică are spectacole active în multe teatre din țară. În plus, are și multe lansări noi în pipeline. Semn că muncește mult și se agită pe drumurile patriei cu sens. Este genul de regizor pe care orice manager de teatru poate paria, pentru că va avea numai de câștigat. Radu e un tip cu o inteligență briliantă, de o sensibilitate genuină, cu un umor cerebral, bun-simț și simț pragmatic, posesor al unui sarcasm „urban-metropolitan” dar și al unei auto-ironii fine, despre care știm că e apanajul oamenilor deștepți. Știe să aleagă textele, să contextualizeze temele, să le actualizeze și mizează 100% pe jocul actorilor. Minimalism în decoruri și baroc în simbolistica textelor combinată cu jocul actorilor. Reușește să scoată ce e mai bun din ei. Spectacolele a căror regie o semnează cu siguranță nu vă vor lăsa indiferenți, oricât de pretențioși ați fi. Căutați pe site-urile de bilete spectacolele enumerate și mergeți cu încredere. Mi-a fost foarte greu să aleg un singur spectacol pe care să-l comentez, preferând un interviu mai general cu Radu, ilustrat cu instantanee din câteva spectacole din București și Constanța.

Ce spectacole regizate de tine se joacă în acest moment și unde? Care îți este cel mai drag?

Dragi îmi sunt toate. Și cele care se joacă și cele care, din varii motive, au trecut la inanimata arhivă.

Zic asta pentru că fiecare show – că eu așa le numesc – e echivalentul unui premiu pentru mine și sufăr ca un câine atunci când viața unuia se oprește brusc. Am trecut prin tot felul de situații și explicații care mai de care mai ciudate. Un show s-a dus după ce am primit un email în care eram informat că spectacolul nu se încadrează în noua optică a spațiului cultural, chiar dacă în acel spațiu nu s-a mai scos în următorul an nicio premieră.

Revenind, în Capitală sunt spectacolele de la Teatrul Mic – „Crimă și Pedeapsă” și „Când Ploaia se va opri”, la Teatrul Act – „O Intervenție”, „Constelații” și „Linia Solară”, iar la Teatrul Excelsior, ultima ispravă, pe al ei nume, „Pterodactili”. În Timișoara dragă avem: „Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese”, „Nora. O casă cu Păpuși. Partea a doua”, „Îmblânzirea Scorpiei” și „Adevărul”. La Arad se joacă „Tatăl”, la Constanța „Universuri Paralele”, iar la Piatra Neamț avem „Rinocerii”. La Brăila aștept să se reia spectacolul pentru care am fost nominalizat la Uniter pentru regie, „Vițelul de Aur”, dar și „Orestia”.

Având în vedere că ești și actor, cât de mult din rutina proprie sau interpretarea proprie o impui actorilor cu care lucrezi ca regizor? În Pterodactili (cel mai recent spectacol regizat de tine, la Teatrul Excelsior) am sesizat la Dan Pughineanu câteva inflexiuni din Radu-actor.

„Și actor” nu prea mai sunt de vreo zece ani, deci probabil că ce zici tu vine dintr-o potriveală de umor pe care o am cu Dan și care te-a făcut să tragi concluzia de mai sus.

Când lucrez cu actorii, încerc să îmi impun un punct de vedere care probabil că vine și din felul în care eu actor aș vedea rolul. Dar nu insist pe aspectul ăsta. Îmi place să cred că oamenii reacționează diferit la situații diferite. Cu alte cuvinte, chiar dacă echipa cu care lucrez e aceeași, situația pe care o propune textul spectacolului e mereu alta, prin urmare, și cei implicați vor reacționa în consecință.

În ce spectacole mai joci ca actor? Iei o pauză sa te concentrezi doar pe regie sau vrei să și joci în continuare?

Joc exclusiv atunci când e nevoie și de vreo 11 ani încerc sa rămân concentrat doar pe regie.

În „Crimă și Pedeapsă” m-a bătut la cap Ionuț Vișan să jucăm. Era pandemie, concentrare mică, disperare mare, așa că am zis să hai! Ulterior, mi-am jurat ca nu mai fac hei-rup-uri din astea. Pauza de la actorie a început din motive de fascinație pentru regie și sper să rămân în starea asta pentru cât mai mult timp.

L-am văzut în trei dintre spectacolele tale pe Ionuț Vișan, în două pe Ilinca Manolache, în alte două pe Lucian Iftime. Ai actori preferați pentru care alegi texte, actori care te inspiră? Sau faptul că ești parte din echipa Teatrului Mic te-a apropiat mai mult de echipa de aici?

Orice actor/actriță e sursă de inspirație pentru spectacolele la care lucrez. Mă bucur că am avut de cele mai multe ori norocul să aleg oameni care sunt dispuși să experimenteze, să învețe și să mă învețe o grămadă de chestii faine în timpul repetițiilor.

Ionuț, Ilinca și Lucian sunt actori pe care îi iubesc și pe care i-aș lua mereu în show-urile la care particip, dar evident că mai e nevoie și de context.

Cum s-a întâmplat colaborarea cu Excelsior? Ai echipe de teatru preferate, ca vârstă a actorilor și personalități artistice?

S-a întâmplat pentru că Vlad Cristache m-a sunat și mi-a zis: Hai! și cam asta a fost.

Și așa e de fiecare dată. Un telefon care conține o invitație la lucru și asta e awesome. Ce vreau să spun e că nu am un sistem preferențial și că încerc, pe cât pot eu în momentul respectiv, să mă bucur de fiecare oportunitate care îmi apare în cale. Pentru mine, a lucra e un privilegiu.

Eu aș spune că landmark-ul spectacolelor tale este minimalismul în decor și barocul în simbolistică. Altfel spus, spectacole în care decorul este în plan secundar, focusul fiind pe jocul actorilor, lumină și întuneric și texte foarte puternice, cel mai adesea drame psihologice. Și mai nou, nu pot să nu remarc și să subliniez, universul sonor personalizat, pentru care ai un colaborator inspirat: soția ta, Aida Šošić. Cum iți alegi textele pe care le aduci pe scenă? Care sunt temele care te preocupă, obsedează poate?

Încă nu am o ierarhie de preferințe sau o temă pe care obișnuiesc să mă axez, pentru că de fiecare dată când încep un proiect nou, cel mai mult îmi doresc să îmi dau restart și să mă arunc într-o stare de curiozitate maximă. Partea estetică e treaba lui Tudor Prodan, cu care colaborez de vreo 23 de spectacole, a Aidei și a celor cu care lucrăm pe lighting design sau coregrafie, dar și rezultatele muncii lor vin tot ca umare a unei reacții la noua temă.

E posibil să fie cum zici tu legat de landmark-uri, dar să știi că nu mă încăpățânez să caut texte foarte puternice, ci încerc să mă las cât mai deschis pentru a vedea sincer ce mă emoționează în momentul ăla. Nu ai cum să știi ce te emoționează mâine, nu poți anticipa ce te va fascina anul viitor.

Eu caut texte mereu și mă oftic că nu știu mai multe limbi străine ca să pot citi și mai multe.

Când găsesc un text care mă rupe, apar o gramadă de variabile care fac sau nu posibilă transformarea lui într-un spectacol. Te poți trezi că părerea ta nu e aceeași cu a managerului care conduce instituția unde ai vrea să faci show-ul, sau că are prea puține sau prea multe personaje, sau că nu ai o comunitate care agreează genul ăla de text, sau că ai costuri de producție prea mari. În concluzie, alegerea unui text nu ține mereu de mine, pentru că deocamdată nu am ajuns la statutul de regizor care e invitat să monteze „orice”.

Cum suna „brieful” pentru compoziția muzicală?

Nu vrei să știi. Am darul de a explica atât de prost, încât ajung mereu la perfomanța ca Aida să mă urască. Norocul meu recurent e că are răbdare cu mine.

Ce proiecte noi ai în lucru?

Urmează să avem o premieră cu „Victimele Datoriei” la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara și mai apoi, să lucrăm la Teatrul Ioan Slavici din Arad. Mai apoi, un spectacol nou la Ploiești și încă unul, pe final de an, în București.

O întrebare pe care o adresez mai mereu: care este părerea ta despre teatrul românesc azi? Ce ar trebui să schimbe, să se îmbunătățească?

Părerea mea e că suntem prea conformiști și conservatori. Atât de conservatori încât, dacă îndrăznești să faci ceva diferit, de exemplu, să treci de la actorie la regie, lumea nu mai știe de unde să te ia și ce ștampilă să-ți pună.

La capitolul îmbunătățiri și schimbări, eu insist mereu pe capacitatea de a dialoga, nu doar de a emite păreri. Mi se pare că multă lume din zona noastră nu pare dispusă sau nu știe să asculte. Dar aici intrăm într-o discuție interminabilă care ține în primul rând de educație sau de lipsa ei.

BIO:

Regizor, actor și dramaturg, Radu Iacoban a absolvit Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie (UNATC) București cu studii de licența si master în actorie și regie.

Alături de scenograful Tudor Prodan și de compozitoarea Aida Šošić, semnează regia a peste 30 de spectacole în teatrele de stat și independente din România. Este angajat la Teatrul Mic din București și la Teatrul Național din Timișoara, iar în 2022 a fost nominalizat în cadrul Galei Uniter la categoria „Cea mai bună regie”.

Spectacolele sale abordează teme și povești variate, cu o miză preponderentă pe arta actorului. Actorii prezenți în distribuțiile spectacolelor a căror regie o semnează, au fost premiați si nominalizați în diverse ocazii – Ana Ularu, Emilia Dobrin, Ion Rizea, Ovidiu Ghinița, Răzvan Vicoveanu.

PTERODACTILI

Autor: Nicky Silver

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Muzica: Aida Šošić

Distribuția: Dan Pughineanu, Ioana Niculae, Alex Popa, Mihaela Trofimov, Doru Bem

Teatrul Excelsior

LINIA SOLARĂ

Autor: Ivan Vîrîpaev

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Atmosfera sonoră: Aida Šošić

Distribuție: Ilinca Manolache, Ionuț Vișan

Teatrul Act

CÂND PLOAIA SE VA OPRI

Autor: Andrew Bovell

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Muzica originală: Aida Šošić

Distribuție: Andreea Grămoșteanu, Diana Cavallioti, Ilinca Manolache, Alina Rotaru, Ionuț Vișan, Cezar Grumăzescu, Virgil Aioanei, Viorel Cojanu, Andrei Brădean

Teatrul Mic

UNIVERSURI PARALELE