PwC: Volumul tranzacțiilor imobiliare din România va crește ușor în acest an, în special cu birouri
Volumul tranzacțiilor imobiliare din România va crește ușor în acest an, în special pe segmentul de birouri, iar la nivel european principalele orașe din Germania, alături de Dublin și Londra, sunt cele mai atractive piețe pentru investitori, potrivit PwC.
În topul primelor zece orașe pentru investiții imobiliare în acest an se plasează, în ordine, Munchen, Dublin, Hamburg, Berlin, Londra, Zurich, Istanbul, Copenhaga, Stockholm și Frankfurt, potrivit raportului Emerging Trends in Real Estate® Europa 2014.
“În ceea ce privește piața imobiliară din România ne așteptăm la o ușoară creștere a tranzacțiilor, îndeosebi pe segmentul de birouri și mult mai mică activitate de achiziție pe segmentele de retail, industrial și rezidențial”, a declarat Francesca Postolache, director servicii de audit, liderul echipei de servicii pentru sectorul imobiliar PwC.
Datele companiilor de consultanță imobiliară arată că anul trecut volumul tranzacțiilor imobiliare din România a depășit 300 de milioane de euro.
Potrivit raportului, investitorii imobiliari se orientează spre piețele în redresare economică, capitalele regionale și proprietățile de clasă secundară, pe măsură ce competiția pentru activele imobiliare europene de clasă A se intensifică.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro