Publicațiile trustului The New York Times au depășit un milion de abonați online
Trustul media The New York Times co. a depășit recent un milion de abonați online, în contextul în care tirajul edițiilor tipărite a continuat să scadă, anunță compania americană, precizând că, în al doilea trimestru al anului 2015, veniturile nete au fost de 16 milioane de dolari.
Grupul The New York Times Company a anunțat joi că veniturile au fost de peste 16 milioane de dolari (14,6 milioane de euro) în trimestrul al II-lea al anului 2015.
În plus, numărul abonaților digitali a crescut cu 33.000 în trimestrul al II-lea. Astfel, publicațiile trustului – cea mai importantă fiind cotidianul The New York Times – au depășit pentru prima dată un milion de abonați online.
În contextul traficului online în creștere și dat fiind că tarifele pentru distribuția la domiciu au fost majorate în ianuarie, tirajul edițiilor tipărite a continuat să scadă. Veniturile edițiilor tipărite au crescut totuși cu 1%, ajungând la aproape 212 milioane de dolari.

Publicitatea digitală a crescut cu 14%, generând venituri de 48 de milioane de dolari, reprezentând o treime din încasările publicitare. Creșterea a fost favorizată de publicitatea pe telefoane mobile și de tip video, a declarat Mark Thompson, directorul general al Trustului The New York Times co. Veniturile generate de publicitatea în format tipărit au scăzut cu 13%.
Trustul media The New York Times deține cotidianul The New York Times, publicația International New York Times și versiunile digitale ale acestora – inclusiv NYTimes.com.