Home Actualitate Provita investește 250.000 de euro în de...
Actualitate

Provita investește 250.000 de euro în deschiderea celei de a patra unități medicale în București

Centrul de Diagnostic și Tratament Provita, orientat în special pe intervenții medicale minim invazive în toate specialitățile chirurgicale, continuă planurile de extindere și deschide al patrulea centru în București, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții companiei. Investiția în noua clinică, amplasată în zona Pieței Muncii, depășește 250.000 de euro.

Pacienții vor beneficia de o clinică modernă, dotată cu aparatură performantă pentru chirurgia obezității, chirurgie plastică și chirurgie toracică și de o echipă medicală profesionistă, specializată în Europa și Statele Unite. Noul centru medical ambulatoriu oferă servicii pentru 14 specialități, printre care: neurochirurgie, oncologie, hematologie, endocrinologie, pneumologie, neurologie, psihiatrie și psihologie.

Clinica a fost dotată cu aparatură performantă în valoare de peste 150.000 de euro, potrivit lui Ovidiu Palea, directorul general Provita.

Serviciile în noua clinică sunt asigurate de o echipă formată din peste 20 de medici specializați în clinici din străinătate.

În 2017, Centrul de Diagnostic și Tratament Provita a avut venituri de 20 de milioane de lei, în creștere cu 170% față de anul precedent, pe fondul investițiilor în serviciile oferite. În total, în cadrul clinicilor Provita s-au făcut, anul trecut, peste 43.000 de consultații, în creștere cu 70% față de 2016. În prezent, în cele patru unități medicale Provita lucrează peste 200 de medici.

Centrul de Diagnostic și Tratament Provita deține o rețea extinsă de unități medicale din care mai fac parte Clinica Provita, Centrul Medical Provita și Clinica de Imagistică Provita.

Centrul de Diagnostic și Tratament Provita este singurul din România specializat în tratarea afecțiunilor coloanei vertebrale prin intervenții minim invazive, precum și prin intermediul infiltrațiilor ghidate fluoroscopic sau ecografic în articulație, ablație cu radiofrecvență, disectomie edoscopică și epiduroscopie.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună