PROTESTELE DIN EGIPT: Focuri de armă și grenade lacrimogene împotriva unei manifestații a islamiștilor la Cairo
Poliția și armata egipteană încercau, luni dimineața, să disperseze în forță o reuniune a susținătorilor președintelui înlăturat de armată Mohamed Morsi din fața sediului Gărzii Republicane din Cairo, au declarat mai mulți manifestanți.
“Am văzut cu propriii mei ochi oamenii asupra cărora s-a tras”, a declarat unul dintre ei. El a adăugat că forțele de ordine au urmărit ulterior numeroși manifestanți.
Un alt manifestant a anunțat că forțele de ordine au tras în aer cu muniție de război și au lansat numeroase grenade lacrimogene.
“Sunt mulți răniți, dar nu avem încă un număr exact”, a continuat el.
“Ei vor să determine manifestanții să plece”, aceștia afirmând că își vor continua manifestațiile “pe o durată nelimitată”, a apreciat el.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro