Protest violent la Mechel Câmpia Turzii: Peste o sută de angajați disponibilizați își cer salariile în fața combinatului. Oamenii au spart un geam al clădirii de birouri
Peste o sută de foști angajați ai Mechel Câmpia Turzii, care au fost disponibilizați în ianuarie și februarie, protestează miercuri în fața combinatului, cerând conducerii companiei acordarea celor trei salarii compensatorii la care aveau dreptul. Angajații au forțat intrarea în unitate pentru a discuta cu directorul societății, iar în momentul în care au reușit să ajungă la clădirea administrați…
Oamenii s-au adunat miercuri dimineață în fața combinatului Mechel Câmpia Turzii, protestul fiind spontan. Ei huiduie și strigă “Hoții” și “Vrem salariile”.
Protestatarii au încercat, într-o primă fază, să forțeze poarta combinatului, în condițiile în care directorul unității a refuzat să vină să discute cu ei, după care foștilor angajați le-a fost deschisă poarta, ei reușind să ajungă la clădirea administrației.
Protestatarii au încercat să forțeze și intrarea în clădirea în care se află birourile și au spart un geam al ușii de la intrare, strigând “Hoții, hoții” și cerând directorului combinatului să iasă să discute cu ei.
La ora transmiterii acestei știri, o delegație a protestatarilor formată din cinci persoane a reușit să intre în clădirea în care se află birourile conducerii combinatului, pentru a discuta cu reprezentanții unității. Ceilalți protestari se află în fața clădirii de birouri, așteptând rezultatul discuțiilor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro