Home Actualitate Protagonista trilogiei cinematografice "...
Actualitate

Protagonista trilogiei cinematografice "Millenium", într-un film biografic dedicat Mariei Callas

Actrița Noomi Rapace, protagonista trilogiei cinematografice "Millenium", va interpreta rolul principal într-un film biografic dedicat cântăreței de operă Maria Callas, informează allocine.fr.

Drepturile de distribuție pe plan internațional a acestui film vor fi puse în vânzare la Marché du Film 2015, salonul dedicat profesioniștilor din industria cinematografică, organizat în paralel cu Festivalul de la Cannes, care a debutat miercuri.

Filmul va fi regizat de cineastul Niki Caro și va fi produs de compania Content Media.

La fel ca majoritatea precedentelor adaptări cinematografice ale vieții celebrei interprete de operă, noua producție se va concentra pe relația pe care Maria Callas a avut-o cu magnatul grec Aristotel Onassis.

Inițial, rolul principal ar fi trebuit să fie interpretat de actrița franceză Eva Green, iar Noomi Rapace fusese deja distribuită într-un film despre compatrioata ei cântăreața suedeză Anita Lindblom. Acel proiect a fost însă abandonat.

Personajul Mariei Callas a fost văzut recent pe marile ecrane în filmul “Grace de Monaco” (2014), în care a fost interpretat de actrița Paz Vega, dar și în urmă cu 13 ani, de actrița Fanny Ardant în pelicula “Callas Forever”, regizată de Franco Zeffirelli. Rolul celebrei interprete a fost jucat în trecut și de Jane Seymour în lungmetrajul de televiziune “Onassis: The Richest Man in the World” (1988).

Actrița Noomi Rapace a devenit cunoscută pe plan internațional grație personajului Lisbeth Salander din trilogia cinematografică “Millenium”, realizată pe baza cărților scrise de Stieg Larsson. Ulterior, actrița suedeză s-a remarcat în alte producții cinematografice bine primite de criticii de specialitate și de public, precum “Sherlock Holmes: Jocul Umbrelor” și “Prometheus”.

Maria Callas (2 decembrie 1923 – 16 septembrie 1977) este considerată una dintre cele mai mari cântărețe de operă din secolul al XX-lea. Datorită remarcabilului său talent, Maria Callas a fost denumită “La Divina”. Artista a a murit la vârsta de 53 de ani, la Paris, după ce a trăit retrasă în ultimii ani de viață.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună