Home Actualitate Propunere Legea salarizării: Spor de 100...
Actualitate

Propunere Legea salarizării: Spor de 100% în sistemul sanitar pentru zilele lucrate de sărbători

Sporul pentru gărzi, pentru desfășurarea activității în trei schimburi sau pentru asigurarea asistenței medicale de urgență, dar și cel de 100% pentru activitatea din zilele de repaus sau de sărbători, sunt câteva din drepturile prevăzute în propunerea de proiect a Legii salarizării.

Inițiatorii Legii salarizării au prevăzut în propunerea de proiect, obținută de agenția MEDIAFAX, mai multe sporuri care să fie acordate în domeniul sanitar.

Astfel, în unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, unde activitatea se desfășoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în cele trei ture, precum și personalul care lucrează în două ture, în sistem de 12 cu 24, poate primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopții, un spor de 15 la sută din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture.

Documentul prevede și acordarea unui spor de 100 la sută din salariul de bază al funcției îndeplinite pentru munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

“Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător”, se arată în documentul citat.

Personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază. Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază în zilele lucrătoare se salarizează cu un spor de până la 75 la sută din tariful orar al salariului de bază, dar care nu poate fi mai mic de 25 la sută. Gărzile efectuate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, se salarizează cu un spor de până la 100 la sută din tariful orar al salariului de bază, dar care nu poate fi mai mic de 50 la sută.

Documentul mai stabilește că medicii care nu au contract individual de muncă cu unitatea sanitară care organizează serviciul de gardă și care la nivelul acestei unități desfășoară activitate numai în linia de gardă vor încheia un contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă și vor beneficia numai de drepturile aferente activității prestate.

De asemenea, medicii care sunt nominalizați să asigure asistența medicală de urgență, prin chemări de la domiciliu, vor fi salarizați pentru perioada în care asigură garda la domiciliu cu un venit determinat în funcție de 40 la sută din tariful orar aferent salariului de bază și numărul de ore cât asigură garda la domiciliu.

“În situația în care medicul de gardă la domiciliu este solicitat pentru a acorda asistență medicală de urgență la nivelul unității sanitare publice și nu poate fi contactat sau nu răspunde solicitării, acesta va fi sancționat prin diminuarea salariului de bază individual cu un procent între 5-10 la sută pe o perioadă de trei luni, în condițiile legii”, se mai arată în propunerea de proiect de Lege.

În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale salarizat și alte categorii de sporuri.

Astfel, pentru activitățile care se desfășoară în unitățile de urgență neurovasculare, în secții și compartimente de neurologie și neurochirurgie și care solicită o încordare psihică foarte ridicată, precum și pentru personalul din unități, secții și compartimente de boli infecțioase, neonatologie, săli de naștere și din laboratoarele de analize medicale, care își desfășoară activitatea în condiții periculoase, se va acorda un spor de până la 25 la sută din salariul de bază.

Pentru condiții deosebit de periculoase, leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară și neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistență medicală de urgență și transport sanitar, acordată prin serviciile de ambulanță și structurile de primire a urgențelor – UPU-SMURD, UPU și CPU – secții și compartimente de ATI și de terapie intensivă, secții și compartimente de îngrijiri paleative, secții și compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, unitatea de îngrijire a arșilor grav, personalul încadrat în blocul operator, în punctele de transfuzii din spital, în laboratoarele de cardiologie intervențională, în laboratoarele de endocopie intervențională, precum și medicii de specialitate chirurgicală, epidemii deosebit de grave și altele asemenea se va asigura un spor de 45-85 la sută din salariul de bază.

“Nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli”, se arată în document.

Pentru condiții periculoase sau vătămătoare, proiectul prevede un spor de până la 15 la sută din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, același cuantum fiind stabilit și pentru condiții grele de muncă.

Personalul care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generator de radiații va putea beneficia de un spor pentru condiții periculoase de până la 30 la sută din salariul de bază, diferențiat pe categorii de risc radiologic astfel: 10 la sută la categoria I, 15 la sută la categoria a II-a, 20 la sută la categoria a III-a și 30 la sută la categoria a IV-a.

Un spor de până 15 la sută este prevăzut și pentru unitățile sanitare cu specific deosebit, stabilite de Ministerul Sănătății, iar pentru personalul care lucrează în unități sanitare aflate în localități izolate situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, s-ar putea asigura un spor de până la 20 la sută.

În propunerea de proiect de lege se precizează că pentru unități sanitare din rețeaua Ministerului Sănătății, precum și pentru cele al căror management a fost transferat la autoritățile administrației publice locale, pentru anumite categorii de personal depășirea procentului de 30 la sută reprezentând suma sporurilor, compensațiilor și indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute la art. 22 din lege, se poate aproba prin HG inițiată de ordonatorul principal de credite sau prin HG inițiată de Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.

În unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: pentru condiții deosebit de periculoase – până la 75 la sută din salariul de bază, pentru condiții grele de muncă – până la 15 la sută, pentru personalul care lucrează în unități de asistență socială aflate în localități izolate situate la altitudine – până la 20 la sută, pentru condiții periculoase sau vătămătoare – până la 15 la sută și pentru activități care se desfășoară în condiții deosebite, cum ar fi stres sau risc – până la 15 la sută.

“Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau după caz a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din Regulamentul, elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens”, se mai arată în documentul obținut de MEDIAFAX.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună