Home Actualitate Propunere CE: Fiecare cetățean european...
Actualitate

Propunere CE: Fiecare cetățean european va avea dreptul la un cont bancar, deschis oriunde în UE

Fiecare cetățean european va avea dreptul la deschiderea unui cont bancar de bază în orice stat membru, în condiții de transparență și bună informare privind ofertele furnizorilor acestor servicii, îndeosebi în privința comisioanelor de plată, potrivit unui proiect propus de Comisia Europeană (CE).

 Astfel, orice cetățean european va avea dreptul la deschiderea unui cont de plăți prin care să poată efectua operațiuni de bază, cum ar fi primirea salariului, a pensiilor și a indemnizațiilor sau plata facturilor la utilități.

Obiectivul proiectului de directivă este facilitarea accesului liber la informații privind comisioanele percepute de bănci în vederea comparării ofertei de pe piață și transferului fără obstacole între furnizorii de servicii.

“Directiva privind transparența și comparabilitatea comisioanelor de plată, transferul conturilor de plăți și accesul la un cont de plăți de bază” prevede accesul tuturor cetățenilor europeni la un cont bancar de bază la orice bancă din UE, în urma comparării avantajelori și dezavantajelor oferite de fiecare operator în privința comisioanelor percepute pentru plăți.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună