Proprietara Etic Lady’s Fashion a deschis un magazin în centrul comercial Sun Plaza în urma unei investiții de 70.000 de euro
Lanțul românesc de haine pentru femei Etic Lady’s Fashion s-a extins cu al zecelea magazin, în Centrul Comercial Sun Plaza. Este cel de-al treilea magazin Etic inaugurat în mai puțin de șase luni, după cel deschis în Băneasa Shopping City și cel din Craiova, în Electroputere Mall Parc.
Magazinul din Centrul Comercial Sun Plaza se intinde pe o suprafata de 60 mp si a presupus o investitie de circa 70.000 euro.
Brandul Etic, deținut de antreprenoarea Ana-Maria Coman, a intrat pe piata acum 15 ani si a ajuns in prezent la 10 magazine si o cifra de afaceri de 2 milioane euro. La inceputul acestui an, Etic a lansat si un magazin online. Ideea unei afaceri cu haine i-a venit Anei-Maria Coman în perioada în care era studentă în anul I la management în cadrul Academiei de Studii Economice din București, potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin. Antreprenoarea a început atunci, împreună cu prietenele sale, să vândă haine lucrate după după propriul gust în cadrul unor mici ateliere în piața Big Berceni din București. “Când am început facultatea, îmi doream să cumpăr haine pe care la vremea respectivă nu le găseam pe piață, ținând cont că marile branduri nu ajunseseră încă în România și bugetul pe care îl aveam atunci ca studentă era mic“, își amintește Ana-Maria Coman, director general al Etic Lady’s Fashion, modul în care i-a venit ideea deschiderii unei afaceri când avea 19 ani.
Ana-Maria Coman a primit unul dintre premiile din categoria „Pariul BM pentru viitor“ în cadrul Galei CEO Awards 2014. Ea a declarat atunci că își propune ca în viitor, să ajungă cu magazinele sale în toate centrele comerciale din București și apoi din toată țara. Până la finalul anului, proprietara Etic Lady’s Fashion intenționează să deschidă și un magazin online.