Programele naționale de sănătate primesc 653 mil. lei în 2015, față de 300 mil. lei în 2014
Programele naționale de sănătate primesc în 2015 suma de 653 de milioane de lei, față de 300 de milioane de lei, cât a fost prevăzut în bugetul sănătății pentru 2014, conform proiectului de buget pe anul viitor.
De asemenea, suma alocată pentru investiții în 2014 a fost de 355 de milioane de lei, iar pentru 2015, la acest capitol sunt prevăzuți 656 milioane de lei.
Bugetul Ministerului Sănătății (MS) va crește cu 3 la sută în 2015.
În anul 2015, bugetul MS este de 6,73 miliarde de lei, în timp ce, din bugetul MS pe 2014 de 8,06 miliarde de lei, s-au scăzut banii pentru plata arieratelor, rămânând 6,6 miliarde de lei.
În același timp, va scădea suma pe care instituția o va trasfera pentru echilibrarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), de la 2,79 miliarde lei, în 2014, la 1,33 miliarde de lei, în 2015.