Home Actualitate Profitul OMV Petrom a scăzut la nouă lun...
Actualitate

Profitul OMV Petrom a scăzut la nouă luni cu aproape 60%, pierderi în trimestrul al treilea. Producția Petrom poate scădea cu 4%, dacă prețul țițeiului rămâne jos

OMV Petrom (SNP) a avut la nouă luni un profit net de 991 milioane lei (223,1 milioane euro), în scădere cu 59% față de aceeași perioadă a anului trecut, și pierderi în trimestrul al treilea, vânzările coborând în ianuarie-septembrie cu 16%, la 13,62 miliarde lei (3,06 mld. euro), după ce prețul țițeiului la nivel internațional s-a înjumătățit față de cotațiile din 2014.

În intervalul iulie-septembrie compania a avut pierderi de 46 milioane lei, față de un profit de 691 milioane lei în precedentele trei luni și un câștig de 1,02 miliarde lei în aceeași perioadă din 2014. În trimestrul al treilea, compania a avut vânzări de 4,81 miliarde lei, mai mici cu 12%.

“În primele nouă luni din 2015, performanța financiară a Grupului a fost sever afectată de scăderea cu aproximativ 50% a prețurilor țițeiului comparativ cu perioada similară a anului precedent. Într-un mediu de piață cu prețuri mici la țiței ce ar putea dura, am decis să ne reducem estimările privind prețul viitor al țițeiului, ceea ce a determinat ajustări de depreciere ale unor active din segmentul Upstream. Efectul negativ din Upstream a fost doar parțial compensat de rezultatele bune din Downstream, datorate modelului nostru de afaceri integrat și susținute de marjele de rafinare îmbunătățite, precum și de cererea de produse crescută”, a declarat directorul general al companiei, Mariana Gheorghe.

Ea a adăugat că OMV Petrom a continuat să-și limiteze cheltuielile de capital și costurile operaționale.

Producția de hidrocarburi a grupului s-a menținut stabilă față de anul precedent, ca urmare a investițiilor și descoperirilor anterioare, care au compensat declinul natural și nivelul actual redus al
investițiilor. Ca efect al reparațiilor capitale planificate la sondele-cheie de gaze din România, producția de hidrocarburi a scăzut cu 3%.

“În parteneriat cu ExxonMobil, am continuat activitățile de explorare în blocul Neptun Deep: anul acesta am finalizat patru sonde și am început forajul la cea de-a cincea. Vom continua să ne ajustăm nivelul de activitate, menținând totodată o pozițtie financiară solidă. În plus, așa cum am subliniat și în trecut, investițiile viitoare rămân dependente de un cadru fiscal și de reglementare stabil și favorabil investițiilor pe termen lung, precum și de fundamentele de piață adecvate”, a mai spus Gheorghe.

Compania avea în trimestrul al treilea 16.217 angajați, cu 2.000 de salariați mai puțin față de aceeași perioadă a anului 2014.

Acționarul majoritar al OMV Petrom este grupul austriac OMV. Ministerul Energiei are o deținere de 20,63%, iar Fondul Proprietatea (FP) 18,99%, în timp ce restul acțiunilor se află în posesia altor acționari.

Producția Petrom poate scădea cu 4%, după reducerea investițiilor, dacă prețul țițeiului rămâne jos

Menținerea prețului țițeiului la un nivel redus pe o perioadă lungă ar determina o scădere a investițiilor OMV Petrom în activitățile de upstream și anii viitori, cu o rată anuală de 25-35% față de 2014,astfel că este posibilă o diminuare a producției de hidrocarburi a companiei cu până la 4% pe an.

“Un mediu de piață cu prețuri scăzute ale țițeiului pe o perioadă prelungită ar putea determina reducerea mediei anuale de investiții în Upstream cu aproximativ 25-35% față de 2014. În consecință, pe termen mediu, producția de hidrocarburi în România ar putea scădea în medie cu până la 4% pe an”, arată OMV Petrom, în raportul privind rezultatele din primele nouă luni.

Compania va face în acest an investitiide aproximativ un miliard de euro, în scădere cu 30% față de cele din 2014, din care peste 85% vor fi dedicate proiectelor din upstream.

Prețul țițeiului Ural a scăzut în trimestrul al treilea la sub 50 de dolari pe baril, jumătate din cotația din aceeași perioadă a anului trecut.

Producția de hidrocarburi a OMV Petrom s-a menținut stabilă față de anul precedent, ca urmare a investițiilor și descoperirilor anterioare, care au compensat declinul natural și nivelul actual redus al investițiilor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună