Home Actualitate Produsele pentru slabit și vitaminele, c...
Actualitate

Produsele pentru slabit și vitaminele, cele mai comercializate produse BIO în farmacii

Cele mai cunoscute produse bio/ecologice comercializate în farmacii sunt: WELEDA (24%), SOLARIS PLANT (23%), KRAUTER (17%) și ECO BABY (15%), potrivit unui studiu al Cult Market Research, în parteneriat cu Pharmec Healthcare Software. În ce privește vânzările de produse bio/ecologice din farmacii, persoanele intervievate afirmă în proporție de 44% că acestea reprezintă mai puțin de 10% din totalu…

Produsele pentru slabit și vitaminele, cele mai comercializate produse BIO în farmacii
Produsele pentru slabit și vitaminele, cele mai comercializate produse BIO în farmacii · Foto: Business Magazin

Farmaciștii afirmă, în proporție de 40%, că cei care achiziționează produse bio / ecologice de la punctele farmaceutice, cheltuiesc între 100 și 250 de lei, la o singură sesiune de cumpărături.

Potrivit rezultatelor studiului, din perspectiva farmaciștilor intervievați, prin produse bio/ ecologice se înțelege acea categorie de produse care sunt naturale (19%), nu conțin chimicale (18.4%) și nu au fost tratate cu pesticide. Întrebați care sunt principalele trei categorii de produse cerute de clienți în varianta bio/ecologică, cei mai mulți dintre respondenți s-au referit la vitamine și suplimente (23%), produsele pentru copii (19%), dar și produsele pentru slăbit (18%).

“Am realizat acest studiu pentru a vedea dacă există potențial de desfacere pentru produsele bio/ecologice în farmacii. Din studiile anterioare, despre piața Bio din România, am observat că oamenii au nevoie de o garanție pentru a comercializa aceste produse, iar farmacii le-ar putea oferi această siguranță. Deși declară că produsele Bio sunt naturale, ca nu conțin chimicale sau nu au fost tratate cu pesticide, la întrebarea despre cele mai comercializate produse BIO din farmacii, farmacistii au plasat pe primul loc vitaminele”, a declarat Alexandru Zodieru, managing partner al Cult Market Research.

Când aleg un produs bio/ecologic, clienții unei farmacii țin cont, în primul rând, de recomandarea farmacistului și de calitatea produsului, prețul acestuia fiind poziționat abia pe locul trei. Criterii precum notorietatea brandului, informațiile de pe etichetă sau aspectul ambalajului sunt mai puțin importante în alegerea unui produs bio/ecologic în farmacii.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 253 de farmaciști, la nivel național. Eșantionul este reprezentativ la nivelul ariei cercetate (14.000 de farmaciști), cu o marjă de eroare de ±6.1%, la un interval de încredere de 95%. Culegerea datelor s-a realizat pe bază de chestionar, autoadministrat online, în perioada 10 – 30 septembrie 2012.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună