Problemele interne și tensiunile din zona euro au dus investițiile străine în 2012 la minimul ultimilor 10 ani
Criza din Europa, tensiunile politice interne și modul în care a fost tratată criza de către decidenții de politici monetare și fiscale au determinat continuarea trendului de scădere a investițiilor străine în 2012, până la 1,6 mld. euro, minimul ultimilor zece ani, consideră analiștii.
“După părerea mea, continuarea trendului de diminuare a investițiilor străine directe a fost determinată, în principal, de deficiențele interne și doar pe plan secundar de tensiunile și riscurile din zona euro. Atragerea de investiții străine directe depinde de mai mulți factori, în afară de potențialul de creștere al unei economii, iar România stă bine doar la nivelul costurilor salariale”, consideră Melania Hăncilă, economistul-șef al Volksbank. Ea a arătat că, din păcate, politica fiscală nu stimulează atragerea de investiții străine, deoarece nivelul taxelor și impozitelor nu mai este atractiv, iar birocrația excesivă, corupția și ineficiența administrației publice descurajează potențialii investitori. Un alt factor negativ este sistemul juridic deficitar și lipsa unei legislații economice eficiente care să reducă infracționalitatea economică.