Probele video depuse împotriva lui Mircea Băsescu au fost autentificate de un specialist al DNA
Fișierele video depuse de fiul lui Bercea Mondial ca probe în susținerea plângerii sale împotriva fratelui președintelui României, Mircea Băsescu, au fost folosite de anchetatori doar după ce au fost certificate de un specialist tehnic al DNA, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, după depunerea înregistrărilor cu Mircea Băsescu discutând cu Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, anchetatorii le-au transmis unui specialist tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru evaluarea și expertizarea lor.
Ulterior evaluării, înregistrările au fost certificate ca autentice printr-un document ce se va regăsi la dosarul cauzei, iar astfel au putut constitui probe ale acuzării, spun aceleași surse.
Sursele citate mai susțin că pe parcursul anchetei, dar și la un eventual proces, înregistrările vor putea fi reexpertizate, în funcție de solicitările părților, caz în care acestea vor ajunge la Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC).
Conform acelorași surse, înregistrările depuse de fiul lui Bercea Mondial, după certificarea lor de către specialistul DNA, constituie probe și pot produce efecte juridice.
Tribunalul București a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influență, și a lui Marian Căpățână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel i-ar fi dat fratelui președintelui Traian Băsescu, pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel București, care va judeca în 27 iunie dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu și Marian Căpățână rămân în arest sau vor fi cercetați în libertate.
Judecătorul care a dispus arestarea a arătat, în motivare, că înregistrările în care apar Mircea Băsescu și Marian Căpățână, puse la dispoziție procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, și pot reprezenta mijloace de probă în dosar.
“Susținerile apărării, în sensul inadvertențelor de natură a releva lipsa de autenticitate și caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă și concludentă o probă științifică care să aibă un asemenea obiectiv”, a arătat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București care a decis arestarea lui Mircea Băsescu și a lui Marian Căpățână.
Fratele șefului statului a fost reținut și, ulterior, arestat, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influență de care este acuzat Mircea Băsescu.
Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată, luni, pentru șantaj cu circumstanțe agravante, în stare de recidivă, în timp ce concubina acestuia, Izaura Anghel, și fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, pentru șantaj cu circumstanțe agravante. În același dosar a mai fost trimis în judecată și Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracțiuni concurente de șantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiției pentru șantaj.