Prin ce experiențe a trecut și cum s-a descurcat o româncă în China fără să știe un cuvânt în chineză

Întâmplarea a făcut ca exact la hotelul unde eram cazat în Shenzhen, China, să o întâlnesc pe moldoveanca Anca Vizitiu, care lucrează de doi ani pe tărâmul îndepărtat de țara natală. Povestește de ce a ales un loc de muncă într-o țară aflată în cealaltă parte a globului, cât de ușor s-a adaptat la o cultură total diferită, cum sunt văzuți expații, cât de deosebiți sunt chinezii și cum plănuiește să se întoarcă în Vest.

S-a aventurat în China fără să cunoască un cuvânt în chineză, iar acum Anca Vizitiu este guest relation manager la hotelul de cinci stele Grand Skylight International Hotel. Barul hotelului de la parter era aproape pustiu când am discutat cu ea; era abia 22.00 și în afară de noi doi se mai aflau doar alte patru persoane la o masă. A venit îmbrăcată într-o rochie de vară, colorată și părul cârlionțat îi era liber. O imagine diferită față de cea din timpul serviciului, când poartă o uniformă formată dintr-o fustă și o bluză neagră; trebuie să poarte părul prins, buzele date cu ruj roșu, iar unghiile curate și necolorate.

China nu a fost o alegere deliberată, ci mai degrabă o întâmplare, o consecință. Anca Vizitiu s-a născut la Bacău și a urmat cursurile Facultății de geografie a turismului din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași; cu toate acestea, a lucrat în vânzări și în marketing la Iași și la București. În Capitală a lucrat mai întâi pentru o editură, apoi a trecut la Altex, dar poziția sa din cadrul retailerului a fost restructurată și „am decis să fac un pas mai mare. Am fost membră a AISEC în timpul facultății și m-am hotărât să aplic pentru un internship în cadrul organizației. Am început interviurile pentru poziții în Europa, dar n-a fost să fie și am mers mai departe. Am ales un oraș la întâmplare și am ajuns în Shantou, China“, povestește ea.

La hotelul Grand Skylight din Shantou a fost angajată timp de șapte luni, timp în care niciun client nu a trecut pragul hotelului. Nu pentru că ar fi dus lipsă de clienți, ci pentru că hotelul se afla într-o perioadă de „pre-opening“. „Toate hotelurile din China au o perioadă de pre-opening. Mi-am învățat colegii engleză și simulan diferite scenarii posibile la hotel, de pildă interacțiunea cu un client mofturos, o altă persoană care se plânge de cameră, de mâncare etc.“ Plictisită de inactivitate, a decis să plece de la hotel și să aplice la alte joburi din țară cu toate că încă nu știa chineză. Mărturisește că la început folosea bilețele pe care erau scrise mesaje precum „unde e metroul?“, scrise de colegi, pentru a se putea deplasa prin oraș. „Am avut interviuri peste tot în zona asta și când mă rătăceam căutam o stație de autobuz și mă uitam după prima stație de metrou. E foarte dificil, pentru că nu poți să citești nimic, nu merge Google, totul e în chineză“, spune ea. Odată depășite aceste obstacole au o savoare aparte: „Cele mai mici lucruri devin o victorie când te poți descurca singur. După ce ai scăpat de stresul acesta te poți relaxa, bucura de cultura lor. China nu mai este atât de mare, devine mai mică“, adaugă românca zâmbind.

A ajuns în Shenzhen și s-a angajat la o companie americană, „unde am lucrat în departamentul de social media timp de opt luni. Însă a fost foarte greu deoarece angajații chinezi nu vorbeau engleză, iar lucrul cu echipa de grafic design era un coșmar. În plus, diferența de fus orar era un calvar“, povestește ea a doua experiență ca angajată în China. După asta a hotărât să se întoarcă în domeniul ospitalității și s-a angajat din nou în cadrul rețelei de hoteluri Grand Skylight, dar de data aceasta în Shenzhen. Acolo se ocupă de activitățile de comunicare, interacțiunea cu clienții străini, cumpără și aranjează florile din hotel și face traininguri cu asistenții manageri din front-office. „Am avantaje pe care nu le-aș avea în altă țară. Aici mi se oferă cazare, pot mânca la restaurantul hotelului, lucrez 8 ore în ture și mă lasă să-mi organizez programul singură. Nu mai am stresul financiar, la fel ca acasă, unde toți banii se duceau pe chirie și pe mâncare“, evaluează Anca Vizitiu. De fapt, spune că latura financiară constituie motivul principal pentru care a părăsit țara, „unde toată lumea se plânge fie de politică, fie de fotbal, fie de mai știu eu ce“;  completează că „aici lumea nu se plânge pentru că nu are timp de asta. Toată lumea muncește“. În plus, față de munca de la hotel românca are și un job part time la o grădiniță unde predă engleza copiilor de 3-4 ani, câteva ore pe săptămână.