Primul smartphone din lume cu încărcare wireless de la distanță de până la 5 metri. Producătorul, o companie americană necunoscută
Vivo a fost prima companie care a anunțat un parteneriat cu Energous pentru implementarea unei tehnologii de încărcare wireless de la distanță, însă primul producător care lansează un astfel de dispozitiv este Figgers F3.
Acesta va fi primul model de smartphone echipat cu antenă 5G produs în Statele Unite ale Americii și va fi disponibil în curând, fiind deblocat din fabrică și compatibil cu „toate rețelele telecom din lume”.
Figgers este o companie de telecomunicații din statul Florida, care produce inclusiv dispozitive mobile. Aceasta a anunțat modelul Figgers F3 într-o postare pe Instagram, pe care ulterior a șters-o, probabil aceasta fiind publicată din greșeală. Detaliile despre modelul F3 sunt puține momentan, însă o fotografie și câteva informații despre capabilitățile tale au fost deja dezvăluite.