Primele măsuri anunțate de România în cazul virusului din China. Echipamentele care ar putea fi montate în aeroporturi
Președintele Societății Române de Microbiologie (SRM), dr. Alexandru Rafila, a spus, miercuri, că există posibilitatea să fie achiziționate termoscanere, ce vor fi montate în aeroporturi, astfel încât să fie identificate persoanele care au febră și ar putea fi purtătoare ale…
Președintele Societății Române de Microbiologie (SRM), dr. Alexandru Rafila, a spus, miercuri, că există posibilitatea să fie achiziționate termoscanere, ce vor fi montate în aeroporturi, astfel încât să fie identificate persoanele care au febră și ar putea fi purtătoare ale virusului din China.
Conform sursei citate, miercuri, la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății, se va stabili dacă va fi decretată stare de urgență.
„Astăzi (miercuri – n.red.), la Geneva, este o ședință de urgență, convocată de directorul general OMS. În cazul în care – și e foarte probabil – se declară urgență la nivel global, noi am făcut, în afară de un grup de lucru, nominalizarea unităților sanitare care să primească pacienți. E vorba de spitalele de boli infecțioase „Matei Balș” din București și cele din Iași, Cluj și Timișoara.
S-a stabilit achitiția de reactivi și pilotarea diagnosticului de laborator în cazul apariției unor cazuri suspecte și, bineînțeles, există un set de măsuri de alertare a autorităților de sănătate publică și a tuturor unităților sanitare, inclusiv a medicilor de familie, privind definiția de caz, încât să fie informați dacă vin în contact cu o persoane care este suspectă și care trebuie să spunem foarte clar în acest moment a călătorit sau a avut contact cu o eprsoană care a călătorit în China”, a spus Alexandru Rafila.
Conform sursei citate, pe aeroporturi vor fi trimise echipe medicale care să asigure permanența.
„În ceea ce privește măsurile de la Aeroport, sunt similare cu cele care au fost în timpul pandemiei de gripă, făcând referire la un set de informații care vor fi oferite tuturor călătorilor, posibilitatea de achiziție de termoscanere care să evidențieze eventualele persoane cu febră și care ar putea să răspundă definiției de caz. Nu în ultimul rând, vorbim de constituirea de echipe care să asigure permanența serviciilor medicale în aeroporturile internaționale”, a adăugat președinte SRM.
Referitor la această achiziție de termoscanere, directorul Institutului de Boli Infecțioase, Adrian Streinu Cercel, a specificat că în curând, aceste aparate vor fi amplasate pe toate aeroporturile din lume.