Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc: Urmează vremuri dificile, îi îndemn pe toți să meargă la vot
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a votat, duminică, pentru cei care cred că România merge înainte prin investiții și locuri de muncă și i-a îndemnat pe clujeni, dar nu numai, să meargă la vot pentru că țara are nevoie de…
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a votat, duminică, pentru cei care cred că România merge înainte prin investiții și locuri de muncă și i-a îndemnat pe clujeni, dar nu numai, să meargă la vot pentru că țara are nevoie de o guvernare stabilă, deoarece urmează vremuri dificile.
Emil Boc a declarat, duminică, la ieșirea din secția de votare, că România are nevoie de consolidarea statutului său în UE, în NATO și în parteneratul strategic cu SUA.
“Am votat cu cei care cred că România merge înainte prin investiții și locuri de muncă. Investițiile și locurile de muncă reprezintă cea mai bună cale spre creșterea economică și cea mai bună formă de protecție socială. Îi îndemn pe toți clujenii să meargă la vot, avem nevoie de o guvernare stabilă, pentru că urmează vremuri dificile. Trăim într-un context geopolitic destul de încărcat, opțiunile vecinilor noștri le cunoașteți, România are nevoie de consolidarea statutului său în UE, în NATO și în parteneratul strategic cu SUA. De asemenea, anul viitor urmează alegeri în Franța, Germania, Olanda, Italia. E bine să avem un guvern stabil legitim, iar această legitimitate nu poate rezulta decât printr-o largă participare la vot a românilor. De aceea îi invit pe toți să meargă la vot”, a spus Boc.
Emil Boc a votat, duminică, la secția nr. 48 din Cluj-Napoca, alături de soția sa, Oana, edilul fiind însoțit de lideri ai PNL Cluj.
În județul Cluj sunt deschise 656 de secții de votare, fiind așteptați la urne 604.430 alegăori. Județul are 10 deputați și 4 senatori.
Citește aici toate informațiile despre alegerile parlamentare 2016