Prima femeie la conducerea celei mai puternice bănci centrale din lume
Anual, revista Forbes întocmește topul celor mai puternie femei din lume. Anul următor, multe dintre acestea vor mai coborî o treaptă. Pentru prima poziție, cu Angela Merkel se va bate Janet Yellen, alegerea președintelui SUA, Barack Obama, pentru funcția de președinte la cea mai mare bancă centrală din lume, Rezerva Federală americană (Fed).
Yellen va fi prima femeie care va conduce Fed În istoria de 100 de ani a instituȚiei, iar numirea sa, care trebuie ratificată de Senatul SUA, vine într-un moment critic, deoarece deciziile băncii americane din lunile și anii următori vor fi resimțite puternic de economiile din întreaga lume. Yellen este un academician căruia nu-i place să atragă atenția și și-a petrecut mare parte din carieră lucrând la Fed, departe de privirile publicului, sau predând studenților.
„Președintele nu putea să aleagă un candidat mai bine calificat pentru această nominalizare istorică. În toată cariera sa, Yellen a demonstrat angajament față de interesul public și o dorință sinceră pentru un sistem financiar stabil, care să răspundă nevoilor economiei reale“, spune Sheila Bair, fost președinte al Societății Federale de Asigurare a Depozitelor.
ilema lui Yellen. Cea mai importantă dilemă a lui Yellen va fi alegerea momentului și a modului pentru oprirea infuziilor masive de bani ieftini în sistemul financiar. Fed a folosit în ultimii ani achiziții de obligațiuni din piața financiară pentru a susține repornirea economiei americane. În prezent, cumpără lunar în valoare de 85 de miliarde de dolari, iar portofoliul de active a depășit 3.600 de miliarde de dolari.
Când Ben Bernanke, actualul președinte al Fed, a sugerat în luna mai că ar putea fi pregătit să înceapă reducerea programului, piețele financiare din America și până în Asia au reacționat violent.
Yellen este cunoscută ca fiind printre cei mai determinați susținători ai medicamentului prescris de Bernanke pentru însănătoșirea economiei, scrie cotidianul britanic The Guardian. „Cel mai important mesaj transmis este cel al continuității în ce privește politicile active ale Fed. Yellen a fost arhitectul acestora“, a afirmat Karim Basta, director de cercetare economică și șef pentru investiții la fondul III Associates.
Yellen este în prezent numărul 2 la Fed, după Bernanke, și a condus punerea în practică a multora dintre politicile de comunicare mai deschisă ale instituției. A încurajat Fed să stabilească ținte precise pentru inflație și șomaj, să organizeze mai multe conferințe de presă și să explice măsurile luate, precum și să publice prognozele fiecărui membru cu drept de vot din consiliul guvernatorilor băncii.