Home Actualitate Prima dezbatere electorală - Iohannis: G...
Actualitate

Prima dezbatere electorală - Iohannis: Garantez că nu vor fi tăiate pensii cât sunt președinte. Ponta: Ce pensie are soacra dvs?

Liderul ACL Klaus Iohannis a declarat, marți, la Realiatatea TV, că garantează că nu vor fi tăiate pensii cât va fi președinte, adăugând că a fost "mizerabilă" campania PSD care susținea contrariul, iar premierul l-a întrebat, în replică: "Știți ce pensie are soacra dumneavoastră"?.

Iohannis l-a întrebat pe Ponta de ce i-a “mințit” pe pensionari cu faptul că le-ar tăia pensiile dacă ajunge președinte. “Le-am spus ceea ce veți face, dumneavoastră cu Predoiu și cu Blaga”, a răspuns Ponta.

El a fost întrebat apoi de prezidențiabilul ACL de unde știe ce va face el ca președinte. “Pentru că ați mai făcut-o o dată”, a răspuns premierul, moment în care Iohannis a infirmat acest lucru, menționând că premierul este “într-o eroare”.

“Curtea Constituțională a României a stabilit că pensiile nu pot fi tăiate, deci nu a tăiat nimeni pensiile”, a replicat Iohannis.

La rândul său, Ponta i-a spus lui Iohannis că se adresează celor cinci milioane de pensionari și le spune că nu le-a tăiat nimeni pensia. Ponta l-a întrebat pe Iohannis dacă știe ce pensie are soacra sa, menționând că liderul ACL a afirmat că ar fi indicat cifra de 300 de lei.

“E important, că oamenii află de la domnul Iohannis că există pensii de 300 de lei în România, ceea ce nu este adevărat”, a completat Ponta.

Iohannis a menționat că afirmația sa a fost de “aproximativ 300 de lei”. “Nu există pensie de 300 de lei în România, există venitul minim garantat de 350”, a susținut Ponta.

“Poate știți și dv. că pensia cea mai mică este de 350 de lei, de asta am spus de aproximativ 300 de lei”, a replicat Iohannis. Premierul l-a întrebat pe contracandidatul său dacă știe câți pensionari sunt în România, moment în care liderul PNL a menționat că așteaptă răspunsul de la premier deoarece are “toate fițuicile la el”, referindu-se la foile de pe masă.

Ponta a susținut că în România sunt 5,3 milioane de pensionari, menționând că este convins de faptul că Iohannis nu știe care este cifra pensionarilor. “Eu cred că sunt 5,4 milioane de pensionari. Cred că n-ați numărat bine, sau nu ați copiat bine”, a replicat Iohannis.

Ulteior, Ponta a citit de pe o hârtie cifra exactă 5.341.521, menționând: “V-am șoptit, e bine”.

“Domnule Ponta, văd că ați făcut o fixație pe familia mea, vă legați de soacră-mea, care nu cred că va fi fericită să afle cât e pensia medie, că tot 350 de lei primește și restul primește de la mine. Cum nici părinții mei nu sunt mai fericiți că ați trimis echipă TV să-i filmeze acolo unde locuiesc ei”, a spus Iohannis. Ponta a susținut că nu ar fi trimis nicio echipă TV în Germania.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună