Home Lifestyle Prețuri ca-n vremurile bune pentru vilel...
Lifestyle

Prețuri ca-n vremurile bune pentru vilele de lux din Baleare (GALERIE FOTO)

Cum casa de vacanță cât mai luxoasă rămâne obligatorie pentru un anumit segment al populației, de-a lungul timpului au apărut locuri numai bune pentru cumpărat asemenea proprietăți, cum ar fi unul foarte popular în prezent, Insulele Baleare.

Prețuri ca-n vremurile bune pentru vilele de lux din Baleare (GALERIE FOTO)
Prețuri ca-n vremurile bune pentru vilele de lux din Baleare (GALERIE FOTO) · Foto: Business Magazin

În Insula Mallorca, spre exemplu, se caută în ultima vreme mai ales vile cu un preț de cel puțin 5 milioane de euro, scrie The Telegraph: numai anul trecut s-au vândut câteva zeci de astfel de proprietăți. Se poate opta și pentru case cu un preț de 40 de milioane de euro, cum ar fi Chameleon House, a cărei denumire de “casă-cameleon” vine de la sistemul de leduri care permite spațiilor interioare și exterioare ale acesteia să-și schimbe culoarea.

La rândul său, Ibiza, căutată de milionari, DJ, oameni de afaceri ori vedete, se laudă cu case vechi restaurate cu grijă ori chiar cu un palat, Palacio Bardaji. Acesta, o clădire de secol al optsprezecelea restaurată și adusă la standardele de lux ale prezentului, este situat în Dalt Vila, zona veche a orașului Ibiza din sud-estul insulei, și poate fi cumpărat la un preț de numai 10 milioane de euro.

Unora dintre bogații care cumpără proprietăți în Baleare le place atât de mult locul, încât ajung să se mute cu totul acolo, nu doar să vină în vacanță, astfel încât se ocupă și de afaceri tot din noua lor casă. Mai mult, cumpărătorii nu mai sunt în special britanici și germani, căci Balearele se află la mare căutare și printre cei avuți din restul Europei, din Rusia, Statele Unite și chiar din Asia.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună