Președintele Maduro mărește salariul minim în Venezuela cu 300%. Cu noul salariu minim se poate achiziționa 1 kg de șuncă
Președintele Venezuelei Nicolas Maduro a ordonat creșterea salariului minim cu 300% și a promis creșterea producției de petrol la 5 milioane de barili pe an până în 2025, potrivit Bloomberg.
Președintele Venezuelei Nicolas Maduro a ordonat creșterea salariului minim cu 300% și a promis creșterea producției de petrol la 5 milioane de barili pe an până în 2025, potrivit Bloomberg.
Creșterea salarială va avea loc începând cu săptămâna viitoare. În anul 2018, președintele Maduro a crescut în șase rânduri salariul minim, însă manevra nu a avut efectul scontat, creșterea salarială nereușind să atenueze efectul inflației.
Chiar și cu această creștere, cu 18.000 de bolivari, salariul minim în Venezuela, se poate cumpăra nu mai mult de 1 kilogram de șuncă, țara confruntându-se cu o inflație anuală de 240.000%.
În timpul discursului său de luni, Maduro a spus că investițiile din partea țărilor precum China, Rusia, Turcia sau Quatar ar putea ajuta la refacerea industriilor locale: „Nu sunt un capitalist, dar nici un om obtuz. Dacă cineva se oferă să aducă capital privat sau oferă sfaturi pentru punerea pe picioare a unor companii, ar trebui să nu accept?”.
De la preluarea conducerii țării în 2013 după moartea conducătorului longeviv Hugo Chavez, Maduro a eșuat în mod repetat reconstrucția economiei Venezuelei.
Salariile mărite sunt în aceeași măsură vești proaste în care sunt vești bune. Asta înseamnă că banii vor fi tipăriți mai repede, dar banca centrală și mediul de business vor reacționa.
Așadar, la o săptămână după a 6-a mărire a salariului minim în Venezuela în 2018, nu a fost nicio surpriză că prețul unei cafele s-a dublat.
Potrivit Bloomberg, inflația anuală din Venezuela a atins la începutul lunii decembrie 2018 rata de 285.614%
Președintele Nicolas Maduro a anunțat în august 2018 introducerea unei monede naționale virtuale – Petro. Venezuela a suferit din cauza fenomenului de hiperinflație încă de când Maduro a preluat președinția țării în 2013 – an în care prețurile petrolului au scăzut drastic și o serie de dezechilibre macroecnomice a dus la criza economică din țara sud-americană.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro