Președintele Consiliului Județean Buzău, fostul liberal Cristinel Bîgiu, a semnat adeziunea la PSD
Președintele Consiliului Județean Buzău, fostul liberal Cristinel Bîgiu, a declarat, joi, într-o conferință comună susținută cu președintele PSD Buzău, Constantin Boșcodeală, că a semnat adeziunea la formațiunea social-democrată, astfel că "de azi (n.r. - joi) este membru PSD".
Cristi Bîgiu a declarat că s-a alăturat echipei PSD împreună cu mai mulți primari PSD, PDL, dar și cu mai mulți consilieri, precizând că trecerea sa de la PNL la formațiunea social-democrată “nu a fost o decizie ușoară”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“Începând de astăzi (n.r. – joi) sunt membru al PSD. M-am alăturat echipei PSD cu 18 primari PNL și șase primari PDL și împreună cu o parte din consilieri. Am fost ales în vara lui 2012 președinte al Consiliului Județean pe listele USL. Din acest moment, configurația Consiliului este următoarea: 16 PSD cu președintele, 3 PNL, 2 independenți, 7 PDL, 3 PPDD. În cei doi ani de mandat am avut o foarte bună colaborare cu consilierii PSD și cu cei ai PNL”, a spus Bîgiu.
El a explicat că în ultima vreme a încercat să facă o ședință extraordinară pentru a putea semna un contract de finanțare de două milioane de euro pentru reabilitarea termică a Spitalului Județean, dar o parte din consilierii PPDD și toți consilierii PDL au lipsit.
“Nu am putut face cvorumul de două treimi pentru a putea aproba finanțarea și a putea reabilita termic spitalul. E unul din lucrurile care m-au făcut să continui colaborarea cu consilierii PSD și cu primarul Constantin Boșcodeală, pentru continuarea proiectelor județului Buzău. La Buzău, și după desființarea USL alianța a funcționat, iar modul în care a funcționat m-a făcut să iau această decizie. Nu a fost o decizie ușoară, dar am făcut-o pentru binele județului”, a declarat Bîgiu.
Președintele Consiliului Județean a adăugat că trecerea sa la PSD nu ar fi avut la bază înțelegeri ascunse ori promisiuni că va fi susținut de PSD pentru un nou mandat în fruntea Consiliului, singurele înțelegeri fiind potrivit, lui Bîgiu, cele ce țin de ”continuarea proiectelor pentru județul Buzău”.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, președintele PSD Buzău, primarul municipiului reședință de județ, Constantin Boșcodeală, a declarat că, odată cu venirea la PSD a lui Cristi Bîgiu, echipa “a crescut calitativ și cantitativ”.
”Mă bucur că domnul Bîgiu s-a alăturat echipei PSD, care astfel a crescut calitativ și cantitativ. Lucrurile vor merge din ce în ce mai bine în județ, sunt foarte sigur că președintele Ponta va ajunge președintele României. Le spun bine au venit și succes noilor colegi”, a declarat Boșcodeală.
Liderul PSD a recunoscut și faptul că unii social-democrați nu privesc cu ochi buni venirea în partid a lui Cristi Bîgiu și a altor lideri care până acum au avut altă coloratură politică.
“Colegii mei privesc bine venirea domnului Bîgiu, am avut discuții, există și membri de partid care au propria viziune, dar nu e viziunea partidului, partidul vede altfel lucrurile, eu spun că toți aleșii locali sunt bineveniți în PSD”, a mai spus liderul PSD Buzău, Constantin Boșcodeală.
Boșcodeală și-a exprimat și convingerea că ordonanța privind migrația aleșilor locali va trece de Senat, deși a fost respinsă de Camera Deputaților: ”Sunt sigur că va trece ordonanța. Cred că un număr de parlamentari de-ai noștri n-au privit cu tot interesul faptul că în Parlament trebuie să fii prezent și să votezi ordonanțele de urgență ale propriului guvern” a conchis Boșcodeală.
Optsprezece primari PNL, între care cel din Râmnicu Sărat, și șase edili PDL au trecut la PSD, decizia fiind luată după o întâlnire cu liderul PSD Buzău, Constantin Boșcodeală, și cu șeful Consiliului Județean, Cristi Bîgiu.
Bîgiu s-a înscris în PSD după ce a fost membru PNL aproximativ 20 de ani.
Președintele PNL Buzău, deputatul George Scutaru, a confirmat, joi, că șeful Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu, vicepreședinte al filialei liberale, a părăsit partidul și “a bătut palma cu PSD”, el apreciind că astfel Bîgiu a cedat presiunilor și promisiunilor social-democraților.
În urmă cu o săptămână, surse din PNL spuneau că plecarea lui Cristi Bîgiu din partid este aproape certă și că negocierile acestuia cu liderii social-democrați sunt avansate.
Cristinel Bîgiu și-a început cariera politică în PNL în anii ’90, fiind pe atunci șef al Tineretului Național Liberal. La alegerile din anul 2004, el a fost ales, pe listele PNL, consilier județean și vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău, iar un an mai târziu, în guvernarea Tăriceanu, a fost numit prefect de Buzău. În anul 2007, Bîgiu a fost numit șef al ANRSC, iar în anul 2008 a candidat la parlamentare, obținând un mandat de senator din partea PNL. În anul 2012, Cristi Bîgiu a fost desemnat candidatul USL pentru președinția Consiliului Județean Buzău, după luni întregi de scandal cu social-democrații, care l-au susținut pe Victor Mocanu. În cele din urmă, Mocanu a candidat ca independent, fiind susținut de președintele PSD Buzău, Constantin Boșcodeală, iar Bîgiu a candidat pe listele USL, adjudecându-și mandatul de președinte al CJ.