Home Actualitate Președintele CJ Brașov, Aristotel Cănces...
Actualitate

Președintele CJ Brașov, Aristotel Căncescu, arestat pentru corupție, a fost suspendat din funcție

Prefectul de Brașov, Romer Ambrus Sandor Mihaly, l-a suspendat din funcție, luni, pe președintele Consiliului Județean, Aristotel Căncescu, după ce a primit o adresă din partea instanței supreme prin care a fost anunțat oficial că acesta a fost arestat preventiv, transmite corespodentul MEDIAFAX.

”Am primit comunicarea de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aveam la dispoziție 48 de ore pentru redactarea ordinului de suspendare, pe care l-am transmis astăzi la CJ“, a declarat, luni, prefectul Romer Ambrus Sandor Mihaly.

El a mai spus că în cazul în care instanța va decide prelungirea arestului preventiv în cazul lui Aristotel Căncescu, Prefectura va primi o nouă comunicare și va transmite un nou ordin de prefect.

Ca urmare a ordinului de prefect, Consiliul Județean Brașov a anunțat că marți, de la ora 10.00, a fost convocată ședința de plen în care consilierii județeni vor decide, prin vot secret, care dintre cei doi vicepreședinți ai CJ va prelua atribuțiile președintelui.

Cei doi vicepreședinți ai CJ Brașov sunt Mihai Popa (PSD) și Mihai Pascu (PC). Mihai Pascu este suspect în dosarul de corupție în care a fost arestat Aristotel Căncescu, fiind cercetat și el pentru abuz în serviciu și instigare la tentativă la această infracțiune.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Brașov, Aristotel Căncescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție privind atribuirea preferențială de contracte pe bani publici. Decizia a fost luată vineri noapte de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). La scurt timp, Căncescu s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, fiind încarcerat.

ICCJ a mai decis ca Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Brașov, să fie în continuare cercetat sub control judiciar în acest dosar.

Șeful CJ Brașov, Aristotel Căncescu (PNL), este cercetat de procurorii anticorupție pentru luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci fapte) și instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit anchetatorilor, firmele care ar fi fost favorizate la atribuirea unor contracte de către CJ Brașov sunt deținute de Gabriel Bâgiu și de Ion Diniță, deputat PC, cercetat și el în acest dosar.

În urmă cu o săptămână, Camera Deputaților și-a suspendat lucrările, din lipsă de cvorum, fără a se pronunța asupra cererii de încuviințare a arestării preventive a deputatului Ion Diniță.

Potrivit procurorilor, în urma plăților nelegale făcute de CJ Brașov către firma SC Gotic SA, a lui Diniță, instituția publică a fost prejudiciată cu peste 7,6 milioane de euro.

Totodată, firma SC Ramb Sistem a încasat nejustificat peste 660.000 de lei, iar Căncescu a intervenit ca aceasta să obțină și un al treilea contract, de 20 de milioane de lei, privind renovarea Spitalului Județean de Urgență Brașov, deși licitația fusese câștigată de o altă societate.

Aristotel Căncescu este președintele Consiliului Județean Brașov din anul 2000, fiind la al patrulea mandat. El este liderul filialei județene Brașov a PNL, iar în legislaturile 1992-1996 și 1996-2000 a fost senator.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună