Președintele CE: Politicienii să se dea la o parte când sunt acuzații de corupție sau decizii de integritate
Comisia Europeană așteaptă să constate în continuare progrese în ceea ce privește independența justiției, dar și ca politicienii să ofere un exemplu "dându-se la o parte" atunci când există acuzații de corupție sau decizii privind integritatea, a declarat președintele CE, Jose Manuel Barroso.
“Cu noua situație politică, un nou guvern și un nou Parlament, trebuie accelerat procesul de reformă. Vrem să vedem progrese în continuare legat de independența justiției și așteptăm ca politicul, politicienii, să dea un exemplu dându-se la o parte, atunci când există decizii privind integritatea sau acuzații de corupție”, a spus Barroso, într-o conferință de presă susținută împreună cu premierul Victor Ponta.
Oficialul european a adăugat că CE așteaptă să vadă progrese și în cazul numirilor în “posturi cheie” din justiție.
CE a modificat textul raportului MCV publicat miercuri, formula “dintre persoanele nou-numite în funcția de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupție” fiind înlocuită cu “în rândul noilor miniștri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal”.
Raportul MCV preciza, în varianta publicată miercuri, că noul Guvern de la București și-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupției, dar trei dintre noii miniștri erau cercetați penal, iar cerințele constituționale, inclusiv suspendarea din funcție a unui ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro