Home Actualitate Președintele APCE cere o anchetă serioas...
Actualitate

Președintele APCE cere o anchetă serioasă după afirmațiile lui Ion Iliescu privind închisoarea CIA

Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Anne Brasseur, salută afirmația fostului președinte Ion Iliescu privind prezența unui centru CIA în România și cere autorităților române să efectueze o investigație serioasă, informează un comunicat al APCE.

“Într-un interviu recent pentru Der Spiegel, fostul președinte român Ion Iliescu a recunoscut că știa despre un centru CIA în România, deși neagă că știa ce se întâmpla acolo”, a afirmat Anne Brasseur, președintele APCE, potrivit comunicatului publicat vineri seara pe site-ul organizației.

În urma mărturisirii lui Iliescu, procurorii români trebuie să efectueze o investigație serioasă asupra faptelor și să-i tragă la răspundere pe cei care au comis infracțiuni în acest context, precizează comunicatul.

“În 2006 și 2007, raportorul Adunării privind zborurile și închisorile secrete ale CIA Dick Marty a acuzat România, alături de Polonia, că a găzduit centre secrete de detenție folosite pentru torturarea suspecților în cadrul așa-zisului război împotriva terorismului”, a adăugat Brasseur.

Rapoartele Marty au declanșat un proces pe care senatorul Marty l-a denumit “dinamica adevărului, în urma căruia mai mulți informatori au făcut declarații și care a condus la descoperirea unor încălcări ale Convenției Europene privind Drepturile Omului de către Curtea de la Strasbourg, inclusiv sentințe recente împotriva Poloniei referitoare la o închisoare secretă identificată de senatorul Marty în 2007, se arată în comunicat.

Ion Iliescu a afirmat, într-un interviu acordat Der Spiegel, că el a aprobat “în principiu”, în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a ști că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenție, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeș, la acea vreme șef al Administrației prezidențiale.

În perioada 2002-2003, Statele Unite au formulat o cerere privind găzduirea de către România a unui centru al Agenției Centrale de Informații.

“Aliații americani ne-au cerut să oferim o locație”, a afirmat Ion Iliescu într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, explicând că a aprobat solicitarea “în principiu”, detaliile fiind stabilite de Ioan Talpeș, care fusese director al Serviciului de Informații Externe, iar atunci era șef al Administrației prezidențiale și șef al Departamentului prezidențial pentru Securitatea Națională.

Ion Iliescu a precizat că el a aprobat doar “o locație” destinată CIA, fără a avea cunoștință că era vorba de vreun centru special, pentru detenție. “Am considerat că era un gest de acomodare înaintea aderării noastre la NATO”, a explicat Iliescu, care a fost președinte în perioada 22 decembrie 1989-1992, 1992-1996 și 2000-2004. “Noi nu am avut nicio interferență asupra activităților desfășurate de Statele Unite în acea locație”, a explicat fostul președinte. “În acel moment, mie, ca președinte, acea solicitare nu mi s-a părut mare lucru. Eram aliați (…), nu am intrat în detalii. Dacă aș fi știut ce se putea face acolo, răspunsul nu ar fi fost pozitiv”, a subliniat Iliescu.

Fostul președinte Ion Iliescu declara, în 10 decembrie 2014, după ce Senatul SUA a prezentat versiunea publică a raportului Comisiei de Informații privind tehnicile dure de interogare folosite de CIA după 11 septembrie 2001 împotriva suspecților de terorism, asimilate torturii, că nu are cunoștință de existența vreunei închisori a CIA în România, precizând, totodată, că nu poate comenta asupra centrului de detenție din Polonia “pe baza unor fapte necunoscute”. “Nu pot să comentez ceva fără documente de față. Nu am avut cunoștință de așa ceva”, declara Ion Iliescu, întrebat dacă au existat închisori ale CIA pe teritoriul României. Întrebat dacă știa de închisoarea CIA din Polonia, Ion Iliescu a precizat: “Nu m-am întâlnit cu această problemă și comentarii pe baza unor fapte necunoscute și fără dovezi nu pot să fac”.

Senatul american a prezentat, pe 9 decembrie 2014, versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA. Conform documentului, Agenția Centrală de Informații din SUA a utilizat metode “brutale”, de multe ori “ineficiente”, pentru interogarea suspecților de terorism, inducând în eroare constant Președinția și Congresul privind informațiile obținute. Versiunea publică a raportului elaborat de Comisia senatorială de Informații a secretizat o serie de date, inclusiv numele țărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. Potrivit unor surse citate de Washington Post, numele de cod al centrului de detenție construit de CIA în România este “BLACK” (“NEGRU”). Polonia are culoarea “albastru”, Lituania, “violet”, iar Thailanda, “verde”. Pornind de la această informație, din document ar rezulta că Agenția Centrală de Informații din SUA a semnat, în anul 2002, un acord cu o instituție decizională de rang înalt din România (neidentificată în versiunea publică a documentului) pentru găzduirea unei închisori secrete a CIA. Fondurile oferite pentru construcția centrului de detenție au fost de ordinul milioanelor de dolari. “În anul 2002, CIA a ajuns la un acord cu … din țara … pentru a găzdui un centru de detenție. Sediul central al CIA a invitat biroul CIA din țara … să identifice modalități de susținere a … în țara … (…) Primii deținuți CIA au început să fie transferați la Centrul de detenție NEGRU în toamna anului 2003”, se arăta în raportul Senatului SUA privind tehnicile de interogare utilizate de Agenția Centrală de Informații.

Conform raportului, CIA nu informase Departamentul de Stat despre închisoarea secretă din România, iar ambasadorul american în România, Michael Guest, a calificat ca “inacceptabilă” această situație, cerând clarificări și asigurări că nu vor fi utilizate tehnici brutale de interogare. “În august 2003, ambasadorul american în țara … a încercat să ia legătura cu oficiali de la Departamentul de Stat pentru a se asigura că instituția are cunoștință de existența centrului de detenție și de potențialul impact asupra politicilor în relația cu Administrația țării-gazdă (România – n.red). Ambasadorului american i s-a răspuns de către biroul local CIA că acest lucru nu este posibil și că nimeni de la Departamentul de Stat, nici măcar secretarul de Stat (Colin Powell – n.red), nu fusese informat despre existența închisorii CIA în această țară. Catalogând drept «inacceptabilă» atitudinea CIA, ambasadorul a cerut un document semnat cel puțin de către consilierul prezidențial american pentru Securitatea națională prin care să fie descrise atribuțiile programului, inclusiv o poziție din care să reiasă că tehnicile de interogare utilizate de CIA respectau standardele legale și drepturile omului (…)”, menționează raportul.

În această situație, sediul central al CIA a cerut intervenția adjunctului secretarului de Stat, Richard Armitage, care l-a sunat pe ambasadorul din România. “Richard Armitage a cerut CIA să îi țină pe el și pe secretarul de Stat informați, pentru a nu fi luați pe nepregătite când ambasadorul va exprima îngrijorare”, subliniază raportul. În mai 2004, pe fondul dezvăluirilor despre abuzurile comise în închisoarea americană de la Abu Ghraib (Irak), ambasadorul din România a cerut din nou explicații privind metodele de interogare utilizate de CIA, reiese din raport. “Richard Armitage a făcut din nou afirmații vehemente, reproșând CIA că el și secretarul de Stat au fost ținuți în afara procesului de coordonare al Consiliului american pentru Securitatea Națională privind programul CIA. (…) Armitage a emis dubii privind eficiența și valoarea informațiilor obținute prin programul CIA”, preciza raportul. Din document rezultă că în închisoarea CIA din România au fost deținuți suspecți importanți, printre care s-au numărat Khaled Sheikh Mohammed, considerat principalul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, Janat Gul, un lider operativ al rețelei Al-Qaida, Hassan Ghul, combatant al organizației teroriste, Abu Faraj al-Libi, numărul trei în ierarhia grupării, și Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit implicat în atacul asupra navei militare USS Cole.

După publicarea raportului Senatului SUA, MAE preciza, pe 16 decembrie 2014, că autoritățile române nu dețin probe referitoare la centre de detenție ale CIA sau acțiuni de privare de libertate întreprinse de Agenție pe teritoriul național, dar nu pot ignora acuzațiile aduse, astfel că manifestă disponibilitate pentru elucidarea acestora.

Un raport al Consiliului Europei prezentat în 2006 confirma existența unui centru secret de detenție al CIA în România, în cadrul programului Agenției Centrale de Informații de “extrădări extraordinare” vizând suspecți de terorism. În decembrie 2011, organizația Amnesty International a cerut României să redeschidă investigația privind centrul de detenție al CIA, după ce presa internațională a dezvăluit că închisoarea ar fi fost în București. În octombrie 2013, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care cerea autorităților române declanșarea rapidă a unei anchete “independente, imparțiale, detaliate și eficiente” privind implicarea României în programul închisorilor CIA. În replică, premierul Victor Ponta a declarat că autoritățile române vor studia rezoluția PE și vor face tot ce e normal pe plan european sau internațional. “Sincer, nu știu despre ce închisori este vorba și, în mod sigur, cred că s-au întâmplat cu mult înainte de a mă apropia eu de funcția de prim-ministru. O să studiem ce s-a decis și vom face tot ceea ce e normal pe plan european sau internațional”, spunea Victor Ponta în octombrie 2013.

În luna februarie a acestui an, Parlamentul European a adoptat o rezoluție potrivit căreia comisiile pentru Libertăți civile, Afaceri externe și Drepturile omului din PE vor reîncepe ancheta privind presupusele transferuri și detenții ilegale de prizonieri desfășurate de CIA în statele membre UE, ca urmare a noilor dezvăluiri ale Senatului SUA privind utilizarea torturii de către CIA. Raportul Senatului SUA publicat în decembrie 2014 “dezvăluie fapte noi care confirmă acuzațiile conform cărora mai multe state membre ale UE, autoritățile acestora, funcționari și agenți ai serviciilor de securitate și de informații au fost complici la programul CIA de detenție secretă și de extrădări extraordinare, uneori prin mijloace corupte bazate pe sume substanțiale de bani oferite de CIA în schimbul cooperării lor”, susțineau europarlamentarii. PE anunța că această anchetă va presupune, printre altele, trimiterea unei misiuni parlamentare pentru colectarea de informații în statele membre unde există acuzații că au fost centre secrete CIA de detenție.

Totodată, PE a invitat SUA “să ancheteze și să urmărească penal multiplele încălcări ale drepturilor omului din cadrul programului CIA de predare și de detenție secretă și să coopereze în ceea ce privește toate cererile din partea statelor membre ale UE referitoare la informare, extrădare sau căile de atac eficiente pentru victimele programului CIA”. Pe de altă parte, europarlamentarii își exprimau “preocuparea privind obstacolele întâmpinate de anchetele parlamentare și judiciare naționale referitoare la implicarea anumitor state membre în programul CIA, abuzul privind secretul de stat și clasificarea nejustificată a documentelor care au condus la încetarea urmăririi penale”. Ei reiterau solicitările adresate statelor membre de a investiga acuzațiile potrivit cărora, pe teritoriul lor, au existat închisori secrete în care erau deținute persoane în cadrul programului CIA, precum și să îi urmărească penal pe cei implicați în aceste operațiuni.

Acuzațiile privind utilizarea de către CIA a statelor membre UE, printre care România, Polonia și Lituania, pentru transportarea și detenția ilegală a prizonierilor au fost anchetate de comisia temporară a Parlamentului European creată în 2006. De atunci, europarlamentarii au cerut în mod repetat investigații aprofundate privind colaborarea statelor membre UE cu programul CIA de detenție secretă și extrădare extraordinară.

În România a existat o anchetă parlamentară asupra acestei chestiuni, constituită în luna decembrie a anului 2005, după primele informații potrivit cărora spațiul aerian românesc ar fi fost survolat de avioane CIA care transportau deținuți și că aceștia erau torturați în centre special constituite în România. În urma acelei anchete s-a stabilit că nu au existat închisori CIA pe teritoriul României.

Președintele Comisiei parlamentare privind închisorile CIA, senatorul Norica Nicolai, declara, pe 16 iunie 2006, că există date clare care atestă faptul că avioanele militare americane au aterizat pe aeroporturile românești exclusiv din motive tehnice și că, în România, nu există închisori pentru deținuți suspecți de terorism.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună