Prejudiciu de 11 milioane de lei la E.ON România din cauza furtului de gaze naturale și electricitate
Furturile de gaze naturale și energie electrică au cauzat companiilor E.ON România un prejudiciu de circa 11 milioane de lei în primul semestru al anului 2014, fiind identificate peste 2.200 de cazuri de suspiciune de consum fraudulos de gaze naturale sau energie electrică.
“Furturile de gaze naturale și energie electrică au cauzat companiilor E.ON România un prejudiciu de circa 11 milioane de lei în primul semestru din acest an. În primele șase luni, în aria de acoperire a E.ON au fost identificate peste 800 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale, respectiv 1.400 de cazuri de potențial consum fraudulos de energie electrică. Valoarea totală a prejudiciilor aduse companiilor E.ON de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice este estimată la circa 10,7 milioane de lei, reprezentând contravaloarea a peste 21 milioane kWh. Tendința este de creștere, în condițiile în care la nivelul întregului an 2013 au fost înregistrate circa 3.700 de cazuri de potențial consum fraudulos”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de E.ON România și citat de corespondentul MEDIAFAX.
Reprezentanții E.ON România subliniază că pentru companiile din cadrul grupului reducerea numărului de intervenții neautorizate la aparatele de măsură și la instalațiile de gaze naturale/energie electrică, în scopul consumului fraudulos, constituie o preocupare constantă.
“În acest scop, echipele E.ON efectuează permanent verificări în teren, rolul acestora fiind de a depista intervențiile neautorizate și consumul fraudulos de gaze naturale și/sau energie electrică din rețelele de distribuție. Pe lângă prejudiciile considerabile aduse companiilor E.ON, aceste intervenții pot cauza și incidente grave cu impact major asupra vieții, sănătății sau bunurilor consumatorilor”, se mai arată în comunicat.
Reprezentanții E.ON România avertizează că, prin modificarea și/sau sustragerea de componente din instalațiile de gaze naturale/energie electrică, se expun pericolelor de incendii, explozii și electrocutare atât persoanele care comit asemenea fapte, cât și cele care se află în vecinătatea acestor instalații.
“În același timp, consumatorii sunt afectați direct prin perturbarea sau chiar întreruperea alimentării cu gaze naturale/energie electrică. Aceste intervenții asupra echipamentelor de măsură a consumului și/sau asupra instalațiilor de gaze naturale/energie electrică aferente, în scopul înregistrării unui consum mai mic, reprezintă furt calificat, infracțiune prevăzută și sancționată ca atare de Codul Penal”, se menționează în comunicatul E.ON România.
Grupul german E.ON este prezent în România pe piața furnizării de gaze naturale și energie electrică, deservind circa 3 milioane de clienți din 20 de județe din partea de nord a țării. Compania platformă, E.ON România, deține un pachet de 53,38 la sută din acțiunile E.ON Energie România, 51 la sută din acțiunile E.On Gaz Distribuție și 68 la sută din acțiunile E.ON Moldova Distribuție.