Home Actualitate Prefectul a semnat ordinul de încetare a...
Actualitate

Prefectul a semnat ordinul de încetare a mandatului de președinte al CJ Mehedinți al lui Duicu

Prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea, a semnat, luni, ordinul de încetare a mandatului președintelui suspendat al Consiliului Județean, Adrian Duicu, după ce instanța supremă a decis că acesta s-a aflat în incompatibilitate, Duicu fiind arestat la domiciliu și într-un dosar de corupție.

Prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a semnat, luni, ordinul de încetare a mandatului președintelui suspendat al Consiliului Județean, Adrian Duicu (PSD), după ce Agenția Națională de Integritate l-a înștiințat cu privire la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind incompatibilitatea lui Duicu.

Drăghiea a precizat că acest ordin a fost transmis Consiliului Județean Mehedinți, Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne în perspectiva organizării de alegeri anticipate, dar și lui Adrian Duicu, acesta putând să îl atace în contencios administrativ.

Conform procedurilor în vigoare, după ce prefectul a luat act de decizia definitivă a instanței cu privire la incompatibilitatea lui Adrian Duicu, mandatul acestuia încetează de drept, iar postul se vacantează.

În 10 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis că Adrian Duicu s-a aflat în incompatibilitate, întrucât a participat la adoptarea în Consiliulul Județean Mehedinți a unor hotărâri privind închirierea unui teren și vânzarea a două imobile către o firmă la care era asociat.

Instanța supremă a admis recursul făcut de Agenția Națională de Integritate la decizia Curții de Apel Craiova din mai 2013, prin care raportul ANI era anulat.

ANI a constatat, în urma evaluării începute în 16 decembrie 2011, că Ioan Adrian Duicu, în calitate de consilier județean, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă.

Potrivit ANI, Adrian Duicu a participat la deliberarea și adoptarea unei hotărâri a Consiliului Județean Mehedinți din 28 octombrie 2008 prin care a fost aprobată închirierea unui teren în suprafață de 250 de metri pătrați situat în incinta Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin către SC Romrad-RMN SRL, precum și a unei hotărâri din 31 august 2009, privind vânzarea a două corpuri de proprietate din municipiu către aceeași societate, în condițiile în care el era asociat la firma respectivă.

Conform dispozițiilor articolului 46, alineatul 1 din Legea administrației publice locale, “nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.

Astfel, a fost dispusă începerea demersurilor pentru anularea contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

“Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție, precum și interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective”, se mai arăta în comunicatul ANI.

În prezent, Adrian Duicu se află în arest la domiciliu, el fiind judecat pentru fapte de corupție.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Adrian Duicu, președintele Consiliului Județean Mehedinți la data faptelor, pentru trafic de influență, cumpărare de influență, trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracțiuni de dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite, trafic de influență, primire de foloase necuvenite și două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

În același dosar au mai fost trimiși în judecată și Constantin Ștefan Ponea, șef al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți la data faptelor, el fiind acuzat de cumpărare de influență și trafic de influență, dar și omul de afaceri Constantin Popescu, în calitate de președinte al organizației municipale Orșova a PSD, pentru trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvnite.

În același dosar au fost trimise în judecată și Elisabeta Zenovia Rolea, președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mehedinți, și Grigorița Feraru, consilier principal la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate la data faptelor, pentru luare de mită.

Doina Borugă, managerul Spitalului Județean de Urgență Mehedinți, și Daniela Delia Popescu, director executiv la Consiliul Județean Mehedinți și președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin la data faptelor, au fost trimise în judecată pentru permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată și pe Valentina Drăghia, administrator al unei societăți comerciale, pentru complicitate la folosirea influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, precum și pe Cristian Damian Stănoiu, avocat în Baroului Mehedinți la data faptelor, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, și Andrei Dan Bădin, realizator TV la data faptelor, pentru luare de mită.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanței, că în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu i-ar fi spus lui Ștefan Ponea că are influență asupra unor membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, asupra șefului Poliției Române, Petre Tobă, pe de o parte, și asupra unor consilieri locali din municipiul Orșova, pe de altă parte.

Duicu i-ar fi promis lui Ștefan Ponea că își va folosi această influență pentru a-i determina pe aceștia să îl mențină temporar în funcția de inspector șef al Poliției Județene Mehedinți, iar la o dată ulterioară să îl numească director adjunct al Direcției de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliției Române, “precum și să numească o persoană din familia acestuia (Elisabeta Ponea, soția fostului șef al IPJ Mehedinți – n.r.) într-o funcție de conducere în cadrul Ministerului Public”.

“În ceea ce îi privește pe membrii Consiliului Local al municipiului Orșova, influența urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public și concesionarea, către o altă persoană din familia lui Ponea Constantin Ștefan, la un preț «convenabil», a două suprafețe de teren (în suprafață totală de aproximativ 200 de mp, terenuri situate în centrul municipiului Orșova și reprezentând acostamentul unei străzi)”, se arăta în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, un membru al familiei lui Ponea a obținut cele două suprafețe de teren, în urma intervenției lui Duicu, care și-ar fi folosit influența asupra a 11 membri ai Consiliului Local Orșova, prin intermediul și cu ajutorul președintelui PSD Orșova, Constantin Popescu.

Duicu i-ar fi cerut în schimb lui Ponea să determine un magistrat să îi admită cererea dintr-un dosar în care ceruse anularea raportului Agenției Naționale de Integritate prin care s-a stabilit că a fost în incompatibilitate.

“Folosindu-se de împrejurarea că o persoană din familie este chiar șefa Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței care avea de soluționat cauza respectivă, Ponea Constantin Ștefan i-a promis lui Duicu Ioan-Adrian că îi va obține acest folos, în sensul că hotărârea care se va da în cauza amintită va fi una favorabilă acestuia din urmă”, au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

În rechizitoriul procurorilor se mai arăta că, în cursul anului anul 2013, Adrian Duicu ar fi acționat cu scopul de a crea premisele decontării de către o societate comercială, cu obiect de activitate prestarea de servicii medicale (paraclinice), operând un laborator de investigații medicale cu rezonanță magnetică nucleară administrată în fapt de acesta.

“Este vorba despre decontarea unor sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate (pe parcursul anului 2013 societatea a decontat de la casa județeană de asigurări de sănătate suma de 3.595.762 de lei), sens în care inculpatul Duicu Ioan-Adrian și-a folosit influența conferită de calitatea sa de președinte al organizației județene Mehedinți a Partidului Social Democrat pentru determinarea mai multor funcționari publici, atât din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cât și din cadrul casei județene de asigurări de sănătate Mehedinți, să-și exercite atribuțiile de serviciu în sensul obținerii folosului urmărit de acesta”, susțineau procurorii.

Duicu ar fi fost ajutat de Elisabeta Zenovia Rolea și Grigorița Feraru, de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mehedinți, care i-ar fi cerut în schimb ca soții lor să fie numiți în funcții, în cadrul administrației publice.

Anchetatori au mai stabilit că, în perioada ianuarie – septembrie 2013, Adrian Duicu, Daniela Delia Popescu, director executiv al CJ Mehedinți și președintele CA al Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, și Doina Borugă, managerul SJU Drobeta-Turnu Severin, au permis reprezentanților unor societăți comerciale accesul la informații care nu erau destinate publicității, referitoare la procedura de achiziție publică având ca obiect achiziționarea de echipamente medicale și de mobilier necesar utilării blocului materno-infantil din cadrul unității sanitare, precum și date tehnice și financiare necesare întocmirii documentației de atribuire a achiziție publice. Aceștia ar fi acționat “cu scopul de a obține pentru cei doi agenți economici menționați un folos necuvenit (constând în înlăturarea competitorilor economici și în asigurarea unei marje de profit maximale)”.

Avocatul Cristian Stănoiu este acuzat că, în perioada 30 iulie – 8 august 2013, “a atestat în mod necorespunzător realității data unui act juridic, pe care l-a pus la dispoziție numitei Borugă Doina, pentru a-l folosi în vederea producerii de consecințe juridice”.

Duicu mai este acuzat că, în luna august 2013, i-a cerut unui administrator de firmă să efectueze lucrări de dulgherie la un imobil pe care familia Duicu îl utilizează ca locuință.

“Dând curs solicitării inculpatului, administratorul firmei a achiziționat materialele necesare (în valoare de 28.039,51 lei, potrivit facturii din data de 01.08.2013) pe care le-a folosit la efectuarea lucrărilor. Inculpatul Duicu Ioan-Adrian nu a plătit contravaloarea acestor materiale și nici a manoperei, omul de afaceri nefăcând nici un demers în vederea solicitării acestei sume, tocmai în considerarea calității de președinte al Consiliului Județean deținută de cel dintâi. Aceste lucrări aveau să fie facturate abia în aprilie 2014, după arestarea preventivă în cauză a lui Duicu Ioan-Adrian. În octombrie 2013, pentru a nu plăti lucrările efectuate și contravaloarea materialelor folosite la această lucrare, inculpatul Duicu Ioan-Adrian i-a dispus inculpatei Borugă Doina, manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, să întreprindă demersurile necesare pentru a contracta cu firma omului de afaceri, prin achiziție directă, lucrările de renovare a secției de ortopedie a spitalului”, potrivit procurorilor.

Totodată, Duicu ar fi asigurat alocarea către Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, din fondurile Consiliului Județean Mehedinți, a sumelor necesare efectuării plăților către societatea comercială respectivă. Valoarea celor două contracte acordate de către Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin a fost de 180.794,47 de lei, respectiv de 303.018,26 de lei, ambele fără TVA.

Andrei Bădin, realizator al unei emisiuni la postul de televiziune B1, este acuzat că, în luna august 2013, ar fi pretins și primit de la Duicu 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care îl viza pe ministrul de atunci al Mediului, Rovana Plumb.

“După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Bădin Andrei-Dan nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalități săvârșite de persoana respectivă”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.

B1 TV a anunțat, în 24 iulie 2014, că în urma informațiilor apărute în presă privind o posibilă punere sub învinuire penală a jurnalistului Andrei Bădin, a decis să suspende atât apariția acestuia în emisiunile televiziunii, cât și implicarea sa în deciziile editoriale.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel București.

Adrian Duicu a fost ales președinte al CJ Mehedinți în anul 2012, iar în aprilie 2014 a fost suspendat din funcție prin ordin al prefectului Nicolae Drăghiea, după ce Duicu a fost arestat preventiv în dosarul privind fapte de corupție. Duicu a fost arestat preventiv în 4 aprilie 2014, iar în 16 octombrie Curtea de Apel București a decis înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună