Prea puțini ați fost la vot pentru câtă dorință de schimbare există pe Facebook și la bere: Cu un PSD în genunchi, Dăncilă a luat multe voturi, Barna de la USR a convins prea puțini corpor
Alegeri prezidențiale 2019: În ciuda avântului de dimineață, la final prea puțini români au fost la vot în țară, numai 8,683 milioane, față de 18,2 milioane, câți au drept de vot, adică sub 50%. În turul întâi al alegerilor prezidențiale…
Alegeri prezidențiale 2019: În ciuda avântului de dimineață, la final prea puțini români au fost la vot în țară, numai 8,683 milioane, față de 18,2 milioane, câți au drept de vot, adică sub 50%. În turul întâi al alegerilor prezidențiale din 2009 și din 2014 au fost mai mulți români la vot, 51%, respectiv 52%.
Pentru câtă dorință de schimbare există pe Facebook, în declarații, la bere sau la un suc, prea puțină lume a fost la vot.
BEC, primele rezultate oficiale: Iohannis 36,91%, Dăncilă 23,45%
Cei care au venit au votat clasic, ca să nu se schimbe nimic, pentru că o duc bine și așa.
Klaus Iohannis, președintele în funcție, care a luat sau va lua 40% din voturi și fără să spună nimic – decât că mai este puțin și PSD-ul va fi istorie, a intrat în turul doi doar prin simpla existență și prezență pe buletinul de vot.
Viorica Dăncilă, tocmai aruncată de la Palatul Victoria împreună cu PSD, poate fi considerată o învingătoare în aceste alegeri dacă intră în turul doi. Și a depășit cu mult condiția și părerea generală despre ea.
Cu o societate care vrea să se dezvolte, iar această dezvoltare să fie susținută de multinaționale și companiile mari românești, nu de la țară și de la oamenii săraci fără dinți în gură, prea puțini corporatiști au ieșit la vot, să pună ștampila pe Dan Barna, candidatul USR. Comment-urile și like-urile de pe Facebook nu țin loc de voturi.
Barna s-a înecat ca Geoană în piscina lui Vântu. În loc să se lupte cu PSD, inamicul corporatiștilor, Barna s-a luptat cu Iohannis, care nu stârnește nicio emoție – nici negativă, nici pozitivă.
Cuprins de euforia rezultatului de la alegerile europarlamentare, Barna a crezut că doar simpla prezență în fruntea USR îi va aduce voturi gratis.
De asemenea, când s-a izbit de primele atacuri – în propriul partid și în exterior cu dosarul fondurilor europene, din care a luat bani buni – el nu a știut cum să contraatace, pierzându-se și a pierdut din suflu, înainte să ajungă la finiș. Voturile de pe Facebook nu contează la numărătoare.
Iohannis a luptat cu PSD, poziționându-se în fruntea celor care vor ca cel mai important partid al României să fie aruncat în istorie, și a luat voturi fără niciun fel de probleme. Mai mult decât atât, a reușit să-și instaleze propriul guvern.
Poate nu multă lume își aduce aminte, dar acum 10 ani, la alegerile prezindențiale Mircea Geoană era candidatul PSD și făcea echipă cu Iohannis ca prim-ministru din partea PNL, în luptă cu Traian Băsescu și PDL. Ironia istoriei.
Teodor Paleologu, aruncat de Traian Băsescu și PMP într-o luptă în care sigur pierdea, a luat din voturile lui Barna, exact cum Mugur Isărescu a luat din voturile lui Teodor Stolojan la alegerile prezidențiale din anul 2000, ca în turul doi să intre Ion Iliescu cu Vadim, și nu Ion Iliescu cu Stolojan.
Diaspora, cu 700.000 de voturi, este singura care ar vrea ceva să se întâmple în România, dar nu are cu cine, și de la distanță nu se poate.
Nu știm ce poate face Iohannis mai mult în al doilea mandat decât a făcut în primul, pentru că este puțin probabil să fie altcumva decât este el, un om rece, distant, un privitor de sus al lucrurilor, care îi lasă pe ceilalți să latre ca niște pechinezi lângă el.
Cel mai tare lucru pe care l-a făcut Iohannis a fost recrutarea în echipa PNL a lui Rareș Bogdan, cunoscutul prezentator de la Realitatea, acesta devenind liderul neoficial al partidului.
În turul întâi al alegerilor prezidențiale 2019 a trecut pe neobservate, având în vedere că dezbaterile electorale au lipsit.
Pentru Iohannis, care a votat pentru o Românie normală, nu are niciun sens să participe la vreo dezbatere electorală în turul al doilea, având în vedere că va fi votat de la sine, deci își poate lua fără probleme un concediu fără plată, și să revină luni, pe 25 noiembrie, la Cotroceni.