Povestea unuia dintre cei mai importanți oameni de afaceri despre cum a crezut că va eșua. La propriu

El povestește că în urmă cu zece ani a estimat valoarea potențială a pieței de produse și servicii pentru pasionații de navigație la 40 de milioane de euro și a dezvoltat mai multe firme în acest domeniu, investind într-o firmă de import de ambarcațiuni, o școală de navigație, o marină la Limanu, o pensiune în Deltă.

Pasiunea pentru navigație a lui Mihai Marcu a început în urmă cu 20 de ani, pe vremea când lucra în bancă și mergea la pescuit în Deltă, „cu mici tentative de a ieși pe mare pe la Sfântu Gheorghe”, cu ambarcațiuni cu motor. Și-a cumpărat o barcă, iar apoi, în decurs de circa zece ani a schimbat 14 ambarcațiuni; prin 2005 s-a gândit că poate construi o afacere în domeniu. „Interesant a fost că am făcut un calcul la acel moment ca să văd care este piața potențială”, iar cifra pe care a calculat-o i s-a părut interesantă. „Cred că piața în 2008, cu cifrele de afaceri ale importatorilor, era la 8-10 milioane de euro și abia anul acesta își va reveni spre acest nivel, inclusiv ambarcațiunile cumpărate de stat. Spre comparație, piața în Marea Britanie este de 10 miliarde de euro, aproape 10% din PIB-ul României!!”

Ca la multe alte capitole, și cheltuielile românilor pasionați de navigație sunt diferite de ale altor națiuni. Sunt câteva țări în lume care au o ambarcațiune la trei locuitori (Australia și Finlanda), altele care au o ambarcațiune la zece locuitori (Canada, Suedia), că media în țările europene dezvoltate se plasează la o ambarcațiune la fiecare 50-60 de locuitori (Germania, Anglia, Franța. Italia).

Pe penultimul loc în Europa se plasa Bulgaria cu o ambarcațiune la 1.000 de locuitori, iar pe ultimul loc România cu 10.000 de locuitori la o ambarcațiune. Prin urmare, Mihai Marcu a investit în construcția unui showroom, a devenit dealer pentru producători de ambarcațiuni, iar inaugurarea afacerii NauticLife a coincis cu momentul în care se făceau simțite primele efecte ale crizei.

Compania a funcționat tot timpul cu un număr mic de angajați, având în primul an o cifră de afaceri mai mică de 500.000 de euro, având în portofoliu ambarcațiuni cu prețuri cuprinse între 10.000 și 150.000 de euro. Președintele MedLife a cumpărat un showroom la Tulcea iar apoi investițiile în domeniu s-au ținut lanț. De pildă, antreprenorul s-a gândit, din pricină că în România nu există o cultură de „ieșit pe mare”, să întemeieze o școală (Nautic School), pentru a învăța doritorii cum să navigheze. Iar apoi a văzut că nu sunt decât 2-3 marine, „și acelea cu probleme”, astfel încât a devenit partener și în afacerea de la Limanu, unde se află acum una dintre cele patru locuri unde se pot parca bărcile pe litoralul românesc al Mării Negre.

Apoi a făcut un parteneriat pentru organizarea Romania Cup, care reunește în fiecare an trei regate. „Cumva, am trecut de la una la alta. Nu avem școală, hai să facem, nu avem loc de acostare, am făcut și asta”. Marcu spune că a mai investit și într-o pensiune în deltă. Romanian Yachtng School, Colegiul Nautic Român, NauticLife, LifeHarbour, Piking, terenuri și diverse investiții în imobiliare, „care m-am gândit eu ca vor fi de viitor”, enumeră președintele MedLife investițiiile legate de pasiunea pentru navigație. Mai mult de atât, subliniază apăsat că dedică nu mai mult de 10% din timpul său activităților legate de domeniul navigației, „MedLife este de departe principala mea preocupare.” Dar în mod cert, este pasionat de mare, pe care iese depotrivă în ambarcațiuni cu vele sau motor, mari sau mici.

El spune că bărcile cu vele sunt mai rezistente decât cele cu motor și mai sigure pe marea agitată; o ambarcațiune cu vele trebuie să aibă 10 metri ca să fie transoceanică, dar una cu motor trebuie să aibă cel puțin 30 de metri. „Sunt unul dintre oamenii care iese tare pe mare cu barca cu motor și cred că toți cei care fac asta se numără pe degete, dar nu mă refer la ambarcațiuni comerciale,” completează Marcu. A început să navigheze pe bărci cu vele din 2008, iar în urmă cu zece ani era uzual pentru el să plece cu barca din Tomis, să intre pe la Sfântu Gheorghe sau Sulina – drum de 120 km sau 60 mile -, să stea trei zile în deltă și să se întoarcă. „Nu erau prea mulți care să facă treaba asta, am fost poate primul. Marea Neagră este o mare care se montează repede, are valuri apropiate; se spune că pe mare nu ține omul cât ține barca.

Dacă nu ai exercițiul de a te lovi de câteva ori de asta te sperii. Nu cred în accidente, pentru că nu e un sport așa periculos. Dar o dată pe lună o barcă se sperie și cheamă paza de coastă. Trebuie să știi marea, să te uiți la vreme, să-ți iei ce-ți trebuie,” spune antreprenorul. Povestește că în urmă cu mai mulți ani s-a speeriat și el, când mergea cu o marcă ușoară, de patru tone și  9 m lungime, venind din deltă și l-a prins „o mare mai tare”, care l-a zguduit. Una peste alta, o singură dată a crezut că o să eșueze.