Home Actualitate Povestea unei moștenitoare. Cine este tâ...
Actualitate

Povestea unei moștenitoare. Cine este tânăra de 32 de ani care o să conducă un imperiu de 1 miliard de euro

Povestea tinerei care a moștenit un imperiu care cuprinde 1.600 de crame, 80 de clădiri în centrul Parisului și un palat în care a locuit pe vremuri Ludovic al XIV-lea

Povestea unei moștenitoare. Cine este tânăra de 32 de ani care o să conducă un imperiu de 1 miliard de euro
Povestea unei moștenitoare. Cine este tânăra de 32 de ani care o să conducă un imperiu de 1 miliard de euro · Foto: Business Magazin
Când tatăl ei a murit în 1980, Corinne Mentzelopoulos  a moștenit un imperiu care includea 1600 de magazine, 80 de clădiri în centrul Parisului, un hotel care a fost și casa lui Louis XIV, dar și o vie care astăzi a făcut-o miliardară.     Alexandra Mentzelopoulos este fiica lui Corinne Mentzelopoulos, grecoaica din Bordeaux care deține afacerea de vinuri Chateau Margaux, cumpărată în urmă cu patru decenii de tatăl ei, scrie Bloomberg. Alexandra are doar 32 de ani, locuiește la Londra unde deține un bar și un restaurant și se pregătește să conducă un imperiu de 1 miliard de euro în Franța.

“Este o afacere de familie, vreau să fiu pregătită în fiecare detaliu al ei. După 500 de ani, nu poți să te umfli în pene și să crezi că schimbi totul”, spune Alexandra Mentzelopoulos.

Bunicul Alexandrei, un magnat grec din domeniul retailului, a plătit în 1977 sumă de 72 milioane franci (aproximativ 16 milioane dolari) pentru business-ul de vinuri Margaux.

Explozia cererii de vinuri în ultimii zeci de ani a făcut ca activele Margaux să valoreze cu ușurință 1 miliard de dolari în prezent.

Corinne Mentzelopoulos spune că nu este interesată să vândă afacerea, chiar dacă prețul de vânzare vehiculat (1 miliard de dolari) ar putea să o facă una dintre cele mai bogate femei din Franța. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, Margaux, care are doar 81 de angajați, ar putea deveni una dintre cele mai mici afaceri care ar putea valora 1 miliard de dolari. Domeniul are 262 de hectare și produce 280.000 de sticle de vin pe an, iar fiecare sticlă are un preț de retail de 1000 de dolari.

Pe măsură ce numărul super-bogaților a crescut, vinul bun nu mai e doar un hobby esoteric, ci o investiție de masă, colectată de un sfert dintre milionari, potrivit Barclays Plc. Mai ales chinezii bogați au determinat cererea, vinul devenind al doilea cel mai colecționat produs de lux, după mașinile clasice.

“Pentru că este o afacere de familie vreau să cunosc toate detaliile business-ului”, spune Alexandra care este văzută ca viitoarea conducătoare a imperiului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună