Povestea tinerilor care au renunțat la slujbe și s-au mutat la sat unde au construit o afacere pe care o vizitează mii de turiști
Viscri este, poate, cel mai cunoscut sat din Transilvania și chiar din România. Și nu degeaba. Într-o lume în care timpul înseamnă bani, iar tehnologia este la un pas de a permite călătoriile în viitor, în Viscri timpul s-a oprit în loc.
Când au ajuns în Viscri și-au dat imediat seama că era total diferit de celelalte sate săsești. Era îngrijit, chiar dacă multe case aveau nevoie de reparații. „Nu existau termopane, nu era niciun acoperiș de tablă roșie sau vreo fațadă placată cu faianță.“
Casa transformată astăzi în pensiunea Viscri 125 avea un anunț în geam care anunța că proprietarul caută cumpărător. S-au uitat inițial doar prin gard, dar ceva i-a îndemnat să se intereseze. În două săptămâni deja o cumpăra-seră. Asta se întâmpla în 2006, iar de atunci pensiunea a devenit un reper în zonă, fiind vizitată anual de 1.000-2.000 de turiști români și străini.
„Când am intrat noi în casă, aceasta nu mai fusese îngrijită de 12 ani.“ Cineva ținuse vitele în curte, fără să facă măcar o dată curat în timpul acesta, își amintește antreprenorul. Urzicile aveau cam 2,5 metri înălțime astfel că nu puteai să treci de ele, iar curtea și grajdurile erau pline de bălegar cam de un metru înălțime.
„Cu familia, prietenii și câțiva vecini am curățat grădina și casa într-o săptămână, iar apoi am putut să venim să stăm aici în weekenduri și în vacanță.“