Povestea politicianului care si-a salvat țara de un război civil. Acum el este văzut ca un profet și iubit de toată lumea
În capitala Addis Adaba, taxi-urile poartă abțibilde cu imaginea lui Abiy Ahmed, iar oamenii de rând își schimbă pozele de profil de pe rețelele sociale cu sloganuri pro-Abiy.
Elias Tesfaye, proprietarul unui magazin care comercializează textile, le-a declarat celor de la CNN că a vândut în ultima lună și jumătate peste 20.000 de tricouri cu chipul lui Abiy.
Entuziasmul pentru Abiy Ahmed a atins cote maxime în luna iunie, când peste 4 milioane de oameni au participat la un miting pentru susținerea primului-ministru.

De la preluarea funcției, la începutul lunii aprilie, cel mai tânăr șef de cabinet din istoria Etiopiei a luat o serie de măsuri prin care a restabilit ordinea într-o țară aflată aproape de un război civil. Abiy a eliberat mii de prizonieri politici, a deblocat sute de site-uri aflate sub cenzură, a pus capăt unui conflict vechi de 20 de ani cu Eritrea și a deschis mai multe sectoare economice investitorilor străini.
Cu toate acestea, mai mulți analiști se tem că modul în care Abiy este perceput, ca un adevărat profet, ar putea afecta procesul democratic. “Ar trebui să fim prudenți în fața unui lider care apare ca un soi de Mesia pentru cetățeni”, a declarat pentru CNN Natasha Ezrow, profesor la Essex University din Anglia, adăugând că lucrurile se pot transforma extrem de ușor într-o dictatură.