Home Special Povestea omului care are mai mulți bani...
Special

Povestea omului care are mai mulți bani decât Islanda, Tunisia, Jamaica și Estonia împreună

PIB-ul Tunisiei este de 40,2 miliarde de dolari, cel al Islandei este de 22,9 miliarde de dolari, cel al Jamaicăi este de 14,2 miliarde de dolari, iar cel al Estoniei este de 23,4 miliarde de dolari. Cumulat, PIB-ul celor patru țări ajunge la 100,7 miliarde de dolari.

Povestea omului care are mai mulți bani decât Islanda, Tunisia, Jamaica și Estonia împreună
Povestea omului care are mai mulți bani decât Islanda, Tunisia, Jamaica și Estonia împreună · Foto: Business Magazin

Averea lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a ajuns la 106 miliarde de dolari (Update: 108 miliarde – 21.01.2018). Majoritatea averii (99 de miliarde de dolari) provine din acțiunile deținute (16%) la Amazon, iar 3,9 miliarde de dolari vin din acțiunile companiei Blue Origin, o companie privată de călătorii spațiale care intenționează să ducă turști în spațiu. Bezos are 2,58 miliarde de dolari bani cash. 

Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din toate timpurile, deși alte voci susțin că Mansa Musa, Regele Timbuktu sau Augustus Caesar au fost chiar mai bogați.

De asemenea, Forbes amintește că averea lui Gates a ajuns la ușor la peste 100 de miliarde de dolari în aprilie 1999, în așa numită bulă a Internetului. Ajustate la inflație, cele 100 de miliarde de dolari din 1999 ar valora acum 148 de miliarde de dolari, relatează Mediafax.

Chiar și fără această ajustare, Bil Gates ar fi mai bogat ca Bezos, în urma semnificativelor sale acțiuni de caritate, potrivit unei analize Bloomberg, mai notează CNN Money.

Potrivit Business Insider, Bezos doarme opt ore și se trezește fără alarmă, apoi ia micul dejun alături de soția sa MacKenzie Bezos. Pentru a petrece mai mult timp cu familia, Bezos nu-și programează niciodată întâlniri dimineața.

Nu este un mare fan al întâlnirilor și ședințelor de aceea atunci când le organizează le face scurte și cu puțini oameni.

Se pare că Bezos obișnuia să fie un șef mai nervos, dar există zvonuri cum că ar fi angajat un antrenor personal care să-l ajute să-și tempereze comportamentul.

După cina de acasă, Bezos are un ritual de care nu se dezice: spală vasele în fiecare seară. “Sunt convins că asta este cel mai sexy lucru pe care-l fac”, a declarat el.

Nu se știe dacă șeful Amazon merge la sală, însă se poate observa în cele mai recente fotografii cu el că Bezos are un corp bine întreținut.

Este cunoscut faptul că Jeff Bezos era dus la serviciu de către soția lui într-un Honda Accord din 1996 mult timp după ce a devenit multimilionar. Acum are câteva jucării ceva mai scumpe. De exemplu, deține un avion Gulfstream G-650ER în valoare de 65 de milioane de dolari.

În Washington DC Bezos deține o proprietate de 2500 de metri pătrați pe care a cumpărat-o cu 23 de milioane de dolari. De asemenea, el deține și o proprietate în Beverly Hills, ce se întinde pe 2 acri, în valoare de 25 de milioane de dolari. 

CEO-ul Amazon Jeff Bezos s-a născut într-o familie de fermieri din New Mexico și a arătat de mic o înclinație spre mecanică, manifestată prin încercarea de a-și demonta pătuțul când era copil, iar mai târziu, prin inventarea unui sistem electric care să-i țină rudele mai mici departe de propria cameră. După ce mama lui s-a recăsătorit cu Miguel Bezos, întreaga familie s-a mutat în Texas, unde tatăl vitreg lucra ca inginer pentru Exxon.

Familia s-a mutat apoi în Miami, Florida, unde Bezos a absolvit liceul ca șef de promoție. S-a  înscris la Universitatea Princeton unde a fost licențat summa cum laudae în inginerie electrică și informatică. După absolvirea facultății (1986), Bezos a lucrat pe Wall Street în domeniul informaticii, iar apoi a participat la construirea unei rețele pentru compania de schimburi comerciale internaționale Fitel. Următorul loc de muncă al lui Bezos a fost organizația bancară Bankers Trust, iar mai târziu, în cadrul firmei de management de investiții de pe Wall Street D. E. Shaw & Co. Bezos a fondat Amazon.com în 1994.

A pus bazele companiei în propriul garaj din Bellevue, Washington. A hotărât că cea mai bună afacere pe internet ar fi vânzarea de cărți, iar speculația lui s-a adeverit după primele două luni de funcționare a magazinului online, când Amazon vindea în toate cele 50 de state ale SUA și în alte 45 de țări. În doar două luni, vânzările Amazon au ajuns la 20.000 USD pe săptămână. În prezent, Amazon.com este cel mai mare retailer online din lume, cu venituri de 136 de miliarde de dolari în 2016.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună