Home Analize Povestea moștenitoarei celei mai vechi f...
Analize

Povestea moștenitoarei celei mai vechi familii producătoare de cafea din lume. A fost medic oncolog pediatru, iar după o perioadă în care a profesat, conduce acum afacerea familiei

Se descrie în trei cuvinte ca fiind „pozitivă, autentică și neîmblânzită (wild – trad.)”. Este reprezentanta celei de-a cincea generații a familiei Meinl, cea care a foAndat, dezvoltat și deține în continuare producătorul de ceai și cafea Julius Meinl. De…

Povestea moștenitoarei celei mai vechi familii producătoare de cafea din lume. A fost medic oncolog pediatru, iar după o perioadă în care a profesat, conduce acum afacerea familiei
Povestea moștenitoarei celei mai vechi familii producătoare de cafea din lume. A fost medic oncolog pediatru, iar după o perioadă în care a profesat, conduce acum afacerea familiei · Foto: Business Magazin

Se descrie în trei cuvinte ca fiind „pozitivă, autentică și neîmblânzită (wild – trad.)”. Este reprezentanta celei de-a cincea generații a familiei Meinl, cea care a foAndat, dezvoltat și deține în continuare producătorul de ceai și cafea Julius Meinl. De formație, este medic oncolog pediatru. De vocație, este iubitoare de cafea. Iar între cele două, este femeie de afaceri și călător pasionat. Este Christina Meinl.

 M-am alăturat businessului de familie mai târziu. Inițial, am vrut să merg pe calea mea, așa că am absolvit Facultatea de Medicină. Sunt medic oncolog pediatru.” A și profesat. Ba chiar un an l-a petrecut în Africa, unde a practicat medicina într-un spital local. Totuși, la un moment dat, acum aproape 15 ani, a decis să facă schimbarea de macaz și să se orienteze către cafea.  „Suntem cea mai veche familie producătoare de cafea din lume. M-am alăturat pentru că nu am vrut să ratez această experiență.” Afirmă că există similitudini între medicină și business – cum ar fi că în ambele cazuri trebuie să analizezi situații și cifre și să iei decizii. Sunt însă și diferențe. Cum ar fi viteza cu care se mișcă lucrurile. În medicină, trebuie să ai capacitatea să decizi imediat, fiind, uneori, o demilitare foarte fină între viață și moarte. Deși s-a alăturat acum mai puțin de două decenii businessului Julius Meinl, fondat în 1862 de unul dintre membrii familiei sale, Christina Meinl spune că a crescut înconjurată de cafea. „Cafeaua, pentru mine, e sinonimă cu dragostea de viață. Nu țin minte când am băut prima mea gură de cafea, dar știu foarte bine că tata aducea acasă diferite cafele și le testam, le încercam. Erau gusturi diferite.”

O altă lume

Astăzi, atâția ani mai târziu, iubește parcă și mai mult cafeaua. De altfel, acum ceva vreme a descoperit cafeaua de specialitate și a intrat în această lume care a prins-o în „mrejele” ei. „E o lume care mă fascinează. Întreaga piață a cafelei de specialitate e de fapt o mare comunitate. Nu are granițe.” Toată lumea caută același lucru – cea mai bună cafea. Și asta din pasiune pură. „Sunt oameni care vin din varii domenii și care, odată inițiați, rămân aici.” E ca o mare familie. Aceeași efervescență poate fi remarcată și în România, în orașele mari, unde segmentul cafenelelor de specialitate este cel mai viu, cu zeci sau chiar sute (asta în București) de unități în fiecare urbe. Iar în spatele acestor afaceri, după cum spune și Christina Meinl, se află oameni veniți din multe alte domenii, dar pe care „microbul” i-a prins. „În București există o comunitate extraordinară de cafenele de specialitate. Iar cafeaua e de foarte bună calitate.” De altfel, ea și a condus din poziția de președinte Asociația Cafelei de Specialitate de la nivel mondial. Chiar și după ce a părăsit poziția, a rămas conectată la industrie. „Primul pas în domeniul cafelei a fost să mă alătur afacerii de familie, din dorința de a continua munca pe care au făcut-o predecesorii mei. Abia apoi am mers către cafeaua de specialitate, iar asta pentru că am vrut să înțeleg ce e în spatele ei. Am petrecut nenumărate ore uitându-mă la Campionatul Mondial de profil”, își amintește ea.

Cafeaua cea de toate zilele

La întrebarea câte cafele bea în fiecare zi, răspunsul e „multe”. Își începe ziua cu una și și-o încheie cu alta. Totodată, pe parcursul zilei, mai încearcă multiple feluri și sortimente. „Beau ultima cafea cândva spre miezul nopții.” Doar că zilele ei nu arată niciodată la fel. Are zile pe care le petrece la birou. Și zile pe care le petrece alături de clienții Julius Meinl, ea fiind astăzi vicepreședinte la nivel de grup (Vice President Group Strategies & Corporate Communication). Tatăl și fratele ei sunt la rândul lor implicați în business. „Sunt și zile pe care le petrec pe teren. Am fost în Uganda, iar mai recent am fost în Honduras. E genul de experiență care îți deschide ochii și mintea.” În aceste călătorii, în care vizitează fermele de cafea și cunoaște familiile fermierilor cu care grupul colaborează, spune că nu simte că muncește. Le simte ca niște călătorii de descoperire a unor noi lumi. „Lucrăm direct cu acești fermieri și mergem să le cunoaștem familiile. Copiii lor sunt, de fapt, viitoarele generații care vor prelua aceste afaceri. Pentru ei, Europa e ca o cutie neagră.” Ei nu știu așadar ce se întâmplă cu cafeaua lor odată ce ajunge pe piețele de pe Bătrânul Continent. Nu știu ce beau milioanele și milioanele de iubitori ai acestei licori. „Noi am mers și am făcut împreună degustări. Le-am arătat cum beau de fapt consumatorii finali cafeaua lor. Pe de altă parte, și noi avem foarte multe de învățat de la ei.”  Acești producători de cafea sunt, ca și Julius Meinl, afaceri de familie. 

Doar în Europa sunt 17 mili­oane de afaceri de familie, ceea ce reprezintă circa 60% din totalul companiilor de pe Bătrânul Continent. Ponderea în total firme diferă de la țară la țară, însă importanța acestor businessuri peste tot în lume e incontestabilă. 

Ce sunt afacerile de familie?

O companie este afacere de familie dacă majoritatea drepturilor de decizie aparțin, direct sau indirect, fondatorului – persoană fizică – sau persoanei fizice dobânditoare sau soțului/soției, părinților, copiilor ori moștenitorilor direcți ai acestuia. Mai mult, familia deține direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot și cel puțin un membru al familiei este implicat în conducerea firmei. Tot conform definiției europene, companiile listate se încadrează în noțiunea de „afacere de familie” dacă persoana care a fondat sau a achiziționat firma ori familia sa deține cel puțin 25% din drepturile de decizie la care este îndrituit prin deținerea de capital. „Afacerile de familie sunt definite ca fiind coloana vertebrală a economiei mondiale, una dintre cele mai răspândite și vechi forme structural-organizatorice. Acestea însumează, la nivel mondial, peste 75% din totalul afacerilor existente și au un deosebit impact asupra economiei. Afacerile de familie sunt văzute ca a treia putere a lumii”, spune dr. Adriana Cioca, managing director al firmei Artemis România. Ea și-a dat doctoratul în afacerile de familie și va publica în curând prima carte din România pe acest subiect. În România, nu există cifre actuale privind numărul afacerilor de familie și ponderea lor în economie. 

Numele ca garanție

În Austria, un studiu anterior al companiei de audit și consultanță KPMG arată că 80% dintre companii sunt în continuare afaceri de familie. Iar ele angajează cam 70% din toți salariații din această țară. „Avantajele acestor businessuri sunt clare – au viziune pe termen lung și sunt mai tradiționale”, arată același raport. Christina Meinl spune că afacerile de familie au valori. Iar acestea sunt mai importante decât oricând. Mai ales dacă ai o echipă care le împărtășește. “Aceste afaceri au credibilitate, au autenticitate. Numele antreprenorilor oferă o garanție.” Ea recunoaște că familia Meinl primește constant oferte de preluare, dar ținta e ca grupul să rămână în continuare o afacere de familie. Iar generațiile viitoare să ducă povestea mai departe. „Afacerile de familie sunt cele care au grijă să fie profitabile, dar au grijă și să păstreze planeta vie pentru a o lăsa și pe ea moștenire generațiilor următoare.” Există așadar o componentă mai pronunțată de sustenabilitate în afacerile de familie. Totuși, când vine vorba despre generația următoare, Christina Meinl spune că reprezentanții ei au libertatea să își aleagă propriul drum, așa cum și ea a avut. „Pasiunea a stat mereu la baza a tot ceea ce facem noi. Nu poti forța lucrurile. Nu e un business pe care trebuie doar să îl conduci, trebuie să îl trăiești.”

O istorie

Julius Meinl este o afacere de familie cu o istorie de peste 160 de ani, cu mai bine de 1.100 de salariați, cu afaceri de circa 300 mil. euro, cu prezență în 70 de țări și cu subsidiare în 20. România este una dintre cele mai puternice cinci piețe pentru grupul austriac. Pe plan local, compania are prezență în câteva mii de localuri HoReCa, dar și pe rafturile magazinelor. „Totodată, România e pentru noi un centru de talente. Sunt oameni pasionați, inteligenți, care dețin poziții-cheie la noi în grup.”  Președintele operațiunilor din SUA e român, la fel și persoana care conduce operațiunile globale de IT. Tot din România sunt și head of procurement la nivel global, șeful pe supply chain din SUA, global sales directorul sau global controllerul. Acesta din urmă este numărul doi în departamentul financiar de la nivel de grup. Și acestea sunt doar câteva exemple. În România, Julius Meinl a intrat în 2005, după ce anterior a activat prin distribuitori. De fapt, grupul a cumpărat businessul partenerului local.  Fostul proprietar al firmei care făcea distribuție a fost întâi managing director al companiei autohtone, iar acum e unul dintre cei doi VP (vicepreședinte), ocupându-se de piețele principale (core markets).

Momente-cheie

Până acum, în România, Julius Meinl a crescut organic. Din 2019 până în 2024, compania autohtonă și-a dublat cifra de afaceri la 18 mil. euro.  Pentru anul acesta sunt bugetate 20 mil. euro, iar până în 2030 ținta e 25-30 mil. euro. La nivel de grup, este setat pragul de 500 mil. euro, iar acesta ar urma a fi atins atât cu ajutorul piețelor mature, precum România, cât și a celor noi. „Compania noastră a traversat de-a lungul istoriei sale îndelungate multiple urcușuri și coborâșuri. Și schimbările prin care trece lumea astăzi reprezintă o provocare. Dar cred că vom reuși să creștem, pentru că eu cred în echipa și în produsele noastre.”

În opinia Christinei Meinl, momentele dificile sunt de fapt provocări temporare. Așa a fost și în pandemie, când lumea practic s-a oprit. Iar pentru Julius Meinl, care își concentrează atenția pe HoReCa, asta a fost extrem de dureros. Dar a trecut. Dacă ar fi totuși să aleagă un moment-cheie în istoria afacerii, atunci acela ar fi altul. Cel când fondatorul companiei a transformat prăjitul cafelei dintr-o activitate domestică într-una industrială. „Între Primul și cel de-al Doilea Război Mondial, am fost cel mai mare importator de cafea (verde – n.red.) din lume”, spunea Christina Meinl.

Importanța afacerilor de familie

Astăzi, pe piața producătorilor de profil, grupul se bate cu multiple corporații, dar și cu o serie de alte afaceri de familie mai mari sau mai mici. La nivel mondial, afacerile de familie contribuie cu peste 50% la PIB-ul gloabal și asigură 65% din totalul locurilor de muncă, conform revistei Tharawat Magazine. Mai mult, cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume generează venituri de peste 8.000 de miliarde de dolari anual. Dacă ar fi vorba de o economie de asemenea mărime, ar fi a treia din lume, dupa SUA și China, înainte de Germania sau Japonia, arată aceeași sursă. „Dar impactul acestor businessuri e mai mare de atât, ele pot genera transformări majore în plan social sau de mediu. Ele pot inova în timpuri tulburi și pot evolua în vremuri când ecosistemele de afaceri se schimbă. Sunt un pilon de bază pentru majoritatea economiilor lumii”, spun jurnaliștii de la Tharawat Magazine. Într-o eră în care unele start-up-uri pot să strălucească puternic pentru o scurtă vreme, pentru ca apoi să dispară la fel de rapid și de spectaculos precum au apărut, unele afaceri de familie cu ștate vechi reușesc să înflorească în continuare și să prospere chiar și după sute ori chiar peste 1.000 de ani de la momentul în care au fost fondate.   

Christina Meinl, Vice President Group Strategies & Corporate Communication Julius Meinl: Se ascunde atât de mult efort în fiecare boabă de cafea. Și toată această muncă poate fi distrusă în doar trei secunde, dacă nu e extrasă corect cafeaua.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună