Home Actualitate Povestea gigantului mondial care domina...
Actualitate

Povestea gigantului mondial care domina piața telefoanelor mobile și care a dispărut odată cu apariția iPhone-ului. Ce mai face astăzi compania

La apogeul său, BlackBerry era atât de popular încât Barack Obama a refuzat să renunțe la telefonul său atunci când a devenit președintele Statelor Unite. Telefoanele cu tastatură QWERTY transformaseră comunicațiile mobile în anii 2000 și la începutul anilor 2010,…

Povestea gigantului mondial care domina piața telefoanelor mobile și care a dispărut odată cu apariția iPhone-ului. Ce mai face astăzi compania
Povestea gigantului mondial care domina piața telefoanelor mobile și care a dispărut odată cu apariția iPhone-ului. Ce mai face astăzi compania · Foto: Business Magazin

La apogeul său, BlackBerry era atât de popular încât Barack Obama a refuzat să renunțe la telefonul său atunci când a devenit președintele Statelor Unite. Telefoanele cu tastatură QWERTY transformaseră comunicațiile mobile în anii 2000 și la începutul anilor 2010, devenind accesorii indispensabile pentru oameni de afaceri, politicieni și celebrități. Apoi a venit iPhone-ul, ecranele tactile au cucerit piața, iar BlackBerry a părut să devină încă un gigant al tehnologiei rămas în urmă. Numai că, la mai bine de un deceniu de la prăbușirea businessului său de telefoane, compania canadiană începe să scrie o poveste de revenire, relatează Financial Times. 

BlackBerry a ajuns în primul trimestru al acestui an la o poziție pozitivă de numerar, un indicator important al stabilității financiare și o performanță pe care compania nu o mai înregistrase la începutul unui an fiscal din 2017. Revenirea nu are însă aproape nimic de-a face cu telefoanele care au făcut-o celebră. Motoarele noului BlackBerry sunt QNX, sistemul său de operare folosit în industria auto și în alte domenii tehnologice, și Secusmart, software-ul de criptare utilizat de guverne și unele dintre cele mai mari instituții financiare ale lumii. 

„QNX is on fire”, spune John Giamatteo, CEO al BlackBerry din decembrie 2023, într-un interviu acordat FT din sediul companiei din Waterloo, Canada, aflat la aproximativ 115 kilometri vest de Toronto – locul în care BlackBerry și-a construit primul telefon. Compania, spune el, a trecut de la perioada de transformare la una de creștere. 

Este o imagine greu de asociat cu ceea ce s-a întâmplat în urmă cu aproximativ 15 ani. BlackBerry fusese unul dintre simbolurile revoluției mobile. Telefoanele sale deveniseră atât de addictive încât primiseră porecla „CrackBerry”. Brad Pitt și Angelina Jolie se numărau printre utilizatorii celebri ai dispozitivelor, iar pentru o întreagă generație de profesioniști posibilitatea de a trimite e-mailuri de oriunde transformase BlackBerry într-un instrument aproape obligatoriu.

Apariția iPhone-ului și ascensiunea smartphone-urilor cu touchscreen și ecosisteme de aplicații au schimbat însă piața. BlackBerry nu a reușit să țină pasul cu Apple, Samsung și Google. În cele din urmă, în 2016, compania a încetat să mai producă telefoane și și-a mutat atenția către software și servicii pentru companii. 

Pariul de 200 de milioane de dolari care a salvat BlackBerry

În mod ironic, unele dintre deciziile care aveau să salveze compania au fost luate tocmai în perioada în care businessul telefoanelor începea să intre în declin.

În 2010, Research In Motion – numele sub care era cunoscută atunci compania – a cumpărat QNX pentru aproximativ 200 de milioane de dolari. Patru ani mai târziu a achiziționat compania germană Secusmart, specializată în securitatea comunicațiilor.

Astăzi, aceste două achiziții reprezintă nucleul noului BlackBerry. QNX generează singur aproximativ jumătate din veniturile companiei, potrivit Financial Times. 

Jim Balsillie, fost co-CEO al BlackBerry, care a părăsit compania în 2012 și a fost cândva unul dintre cei mai mari acționari ai acesteia, spune că este bucuros să vadă revenirea companiei. Achiziția QNX, recunoaște el acum, a funcționat.

QNX nu este însă un produs pe care consumatorii îl văd. Spre deosebire de telefonul BlackBerry, nu îl scoți din buzunar și nu îi recunoști logo-ul. Software-ul operează în fundal, în automobile, roboți, echipamente medicale, sisteme din industria aerospațială și de apărare.

Iar acesta este paradoxul noului BlackBerry: compania este mult mai puțin vizibilă decât în urmă cu 15-20 de ani, dar tehnologia sa continuă să fie prezentă în viața de zi cu zi a milioane de oameni.

„Aproape fiecare producător auto din lume folosește BlackBerry”, spune Giamatteo. CEO-ul adaugă că firma observă o adopție tot mai mare a tehnologiei sale în viitoarele generații de automobile dezvoltate în China, Europa și America de Nord. 

De la telefonul lui Obama la software-ul din mașini

BlackBerry este, desigur, mult mai mică decât în perioada sa de glorie. La apogeu, compania ajunsese la o valoare de aproximativ 83 de miliarde de dolari și controla circa 20% din piața globală a telefoanelor mobile.

Astăzi, capitalizarea bursieră este de aproximativ 5,2 miliarde de dolari. Dar investitorii încep din nou să privească firma cu interes. Acțiunile BlackBerry au crescut cu aproximativ 150% în ultimul an, iar în ziua publicării rezultatelor financiare din iunie au avansat cu circa 20%. 

Și cealaltă achiziție importantă făcută în urmă cu mai bine de un deceniu începe să capete o relevanță neașteptată. Secusmart furnizează servicii criptate pentru voce, text și mesagerie la standarde NATO pentru 20 de guverne. Într-o perioadă în care tensiunile geopolitice determină statele să își majoreze bugetele pentru apărare și securitate, achiziția din 2014 pare astăzi mult mai importantă decât arăta la momentul respectiv. 

Kevin Michaluk, antreprenorul canadian devenit cunoscut drept „CrackBerry Kevin”, consideră chiar că BlackBerry este astăzi mai importantă strategic decât atunci când producea telefoane.

Compania este mai puțin vizibilă, dar tehnologia ei este mai adânc integrată în economia modernă, este ideea transmisă de acesta pentru FT. Iar asemenea reveniri sunt rare în industria tehnologiei. Mult timp, investitorii au evaluat BlackBerry prin prisma a ceea ce fusese cândva. Acum, spune Michaluk, încep să o evalueze după ceea ce este în prezent. 

Următorul pariu: inteligența artificială și roboții

Transformarea BlackBerry seamănă cu cea a unui alt gigant al telefoanelor mobile care părea condamnat la dispariție: Nokia. Compania finlandeză și-a găsit o nouă viață în infrastructura necesară serviciilor cloud și centrelor de date, iar Nvidia a anunțat în octombrie anul trecut că intenționează să investească un miliard de dolari în grupul finlandez.

BlackBerry încearcă acum să își găsească locul și în următorul mare val tehnologic. Compania și-a extins în acest an parteneriatul cu Nvidia în zona de „physical AI”, furnizând QNX pentru roboți autonomi, umanoizi și chirurgicali, imagistică medicală și automatizare industrială. 

Scott Morrison, fondator și chief investment officer al Wealhouse Capital din Toronto, consideră că deciziile luate de BlackBerry în urmă cu decenii au împiedicat compania să ajungă în faliment și să dispară.

Revenirea nu poate fi pusă pur și simplu pe seama norocului, spune el. În cazul BlackBerry, compania și-a creat singură o parte din acest noroc prin achizițiile și pariurile făcute înainte ca vechiul său business să se prăbușească. 

BlackBerry nu mai este, așadar, compania telefonului cu tastatură pe care milioane de oameni îl țineau permanent în mână. Și probabil tocmai aceasta este explicația supraviețuirii sale. În loc să încerce la nesfârșit să recâștige o piață a smartphone-urilor pe care o pierduse, compania a renunțat la produsul care îi definise identitatea și s-a mutat în spatele ecranelor – în software-ul automobilelor, comunicațiile criptate, robotică și inteligență artificială.

Iar la zece ani după ce a renunțat la telefoane, BlackBerry începe din nou să crească. Numai că milioane de oameni folosesc acum tehnologia companiei fără să știe că folosesc BlackBerry. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună