Povestea femeii care deține cea mai mare agenție românească de turism: "Când eram copil o vacanță pe an la mare era un lux"
A deschis Eximtur cu 20 de ani în urmă și a început cu o casă de bani de fier cumpărată de la reduceri și un spațiu închiriat pe datorie în holul unui hotel din Cluj-Napoca. În primul an de funcționare a vândut chiar și baterii auto, ulei de motor, centrale termice și chiar tablouri. Lucia Morariu a ajuns între timp să dețină cea mai mare agenție de turism cu capital românesc și să conducă patron…
În 1993, când a deschis agenția, clujenii care intrau să cumpere vacanțe întrebau dacă biletul la mare este sigur și dacă firma va mai funcționa în același loc și în toamnă. Lucia Morariu a început afacerea Eximtur cu 100 de dolari și, atunci când a deschis, era una dintre foarte puținele agenții de turism private din Cluj și din țară.
„Parte din clienți ne întrebau dacă e sigur biletul la mare cumpărat de la noi, alții ne întrebau dacă sigur vom mai fi în aceeași locație și în toamnă. Am avut noroc că toți eram cunoscuți ca persoane onorabile și prietenii și cunoștințele din Cluj ne-au învestit cu încredere. Am avut noroc cu relațiile cu hotelierii, care ne cunoșteau din activitatea noastră de până atunci – colegele și asociatele mele au lucrat o viață în fostul OJT, iar eu înființasem o agenție de turism la fostul meu loc de muncă de la UJCOOP”, își amintește Lucia Morariu. Cu toate acestea, crede că a avut noroc cu soțul surorii ei din Timișoara, care era deja comerciant și i-a trimis marfă pentru desfacere în Cluj. Astfel, în primul an, Eximtur a vândut și baterii auto, ulei de motor și centrale termice, în paralel cu activitățile de turism.
“AM PRIMIT MARFA PE CREDIT ȘI NE-AM PUTUT CUMPĂRA BIROURI, CASĂ DE BANI DE FIER ȘI AM INVESTIT ÎN PUBLICITATE. Am avut mare noroc cu proprietarul hotelului Central Melody, care ne-a lăsat să funcționăm în recepția hotelului său, situat la kilometrul zero în Cluj și asta ne-a ajutat să ne facem rapid vad și clientelă”, spune Lucia Morariu. Ea recunoaște și că a avut noroc cu faptul că în 1993, la Cluj, era în mare vogă Caritas, iar „oamenii aveau foarte mulți bani și veneau buluc„ să cumpere bilete la mare. „Serveam 100 de clienți pe zi, munceam până noaptea, iar unii râdeau de noi că muncim prea mult în loc să depunem bani la Caritas și să luăm după trei luni de opt ori mai mult. Am preferat să muncim și nu să depunem banii la Caritas, am folosit altfel momentul acela, dar, în toamnă, aveam deja resurse să trăim până în sezonul următor din ceea ce acumulaserăm.”
PRIMII BANI CÂȘTIGAȚI I-A INVESTIT RAPID, chiar în vara anului 1993, într-un program informatic de gestiune a locurilor în hotelurile de pe Litoral. A fost o decizie bună și inovatoare, crede Lucia Morariu, pentru că nu exista așa ceva pe piață. „Toți scriau biletele de mână și țineau evidența pe cearșafuri de hârtie. Noi ne-am crescut rapid productivitatea cu ajutorul programului informatic, iar investițiile în tehnologie au rămas o prioritate pentru noi în toți anii care au urmat”, își amintește șefa agenției. Din păcate, colegii din fostul OJT au fost deranjați de prezența Eximtur pe piață și, în toamnă, administratorul hotelului Central Melody, care avea atunci unitatea doar în locație de gestiune, a fost amenințat că dacă nu dă afară din spațiu agenția nou înființată, va pierde contractul.
„Am decis să plecăm de acolo și am lucrat trei luni de acasă. O prietenă ne-a ajutat să intrăm într-un spațiu – galerie de artă contra unei chirii modice și gestionării în paralel a galeriei de artă. Vindeam servicii turistice, dar și tablouri, vopsele și diverse obiecte de artă. Până când și de aici am fost dați afară, pentru că nu ne mai doreau acolo”, povestește Lucia Morariu.
O perioadă a încercat să găsească un spațiu central în Cluj, fără de care, la acea vreme, o agenție de turism nu avea nicio șansă. Până la urmă tot un prieten a ajutat-o, cu un spațiu al unei coo-perative meșteșugărești, mic, îngust, în care abia încăpeau clienții, dar foarte central. În doi ani a strâns bani și a reușit să cumpere un apartament la un parter de bloc. Au urmat agenția din Timișoara, deschisă și condusă de sora Luciei Morariu, Anca Lupu, și agențiile din Sibiu și Baia Mare. După trei ani de la înființare, Eximtur a devenit agenția cu cele mai mari vânzări de pachete interne, loc pe care îl păstrează și astăzi.
A URMAT SPECIALIZAREA ÎN VÂNZAREA DE BILETE DE AVION, apoi alegerea furnizorilor externi de marcă. Așa a devenit Eximtur unul dintre primii parteneri din România ai World of TUI, după care a semnat parteneriate cu Neckermann/Thomas Cook, Dertour, ITS și nu numai.