Povestea antreprenorului care a crescut, într-un singur an, veniturile companiei sale de la 30.000 de dolari la 5 milioane
Shawn Davis a participat la celebra emisiune din Statele Unite "Shark Tank" unde căuta un investitor care să creadă în ideea lui. El a plecat cu mâinile în buzunar, dar asta nu l-a oprit să-și transforme ideea într-o afacere de milioane de dolari.
Miliardarul Mark Cuban a declart că faptul că nu a investit în Davis este una dintre cele mai mari greșeli pe care le-a făcut în emisiune.
Totul a început de la faptul că fiica sa nu a mai vrut să mănânce carne după ce a văzut într-o revistă PETA felul în care erau chinuite animalele.

Davis a încercat să-și convingă fiica că este ok să mănânce carne, însă nu a reușit așa că a începută să facă chiftele din fructe de mare deoarece creveții sunt favoriții fetei, dar și soției lui Davis. A urmat o petrecere în familie pentru care a pregătit 40 de asemenea chiftele de burger și i-a fost sugerat să îi vândă.
A propus produsul său la mai multe restaurante locale și supermarketuri, dar a avut noroc doar în câteva restaurante. Mai departe, un prieten de-al său l-a înscris la emisiunea “Shark Tank” unde a ajuns în fața juraților cu burgerii săi. Majoritatea au apreciat produsul culinar pregătit de Davis, însă nimeni nu a decis să investească.

Totuși, după emisiune a primit “zeci de telefoane de la tot felul de oameni, printre care și investitori serioși”. Shawn Davis a mărturisit că veniturile companiei sale au explodat de la 30.000 de dolari la 5 milioane de dolari în doar un an.
El a rămas în contact cu Marc Cuban, dar și cu Daymond John, doi jurați ai Shark Tank. Acum businessul merge ca pe roate, și fiica lui Davis, de la care a început totul, este în ultimul an de facultate și vrea să se întoarcă acasă pentru a-și ajuta tatăl în business.
Acum mai multe restaurante au în ofertă burgerii lui Davis. De asemenea, el a deschis o rețea de restaurante numite Big Shakes Hot Chicken & Fish unde vinde burgerii de fructe de mare, dar și alte specialități.