Home Actualitate Povestea actorului de la Hollywood care...
Actualitate

Povestea actorului de la Hollywood care a renunțat la carieră și la milioanele de dolari pe care le făcea pentru a rămâne acasă cu copiii - VIDEO

Rick Moranis este o legendă a comediei care a lucrat alături de cele mai mari vedete din Hollywood printre care Steve Martin, Sigourney Weaver, Dan Ackroyd și Bill Murray.   Rick a apărut în cele mai amuzante și memorabile filme…

Povestea actorului de la Hollywood care a renunțat la carieră și la milioanele de dolari pe care le făcea pentru a rămâne acasă cu copiii - VIDEO
Povestea actorului de la Hollywood care a renunțat la carieră și la milioanele de dolari pe care le făcea pentru a rămâne acasă cu copiii - VIDEO · Foto: Business Magazin
Rick Moranis este o legendă a comediei care a lucrat alături de cele mai mari vedete din Hollywood printre care Steve Martin, Sigourney Weaver, Dan Ackroyd și Bill Murray.   Rick a apărut în cele mai amuzante și memorabile filme din anii 80 și 90 printre care Ghostbusters, Little Shop of Horrors, Honey, I Shrunk the Kids și Spaceballs.

Filmele în care a apărut în mod constant au făcut sute de milioane de dolari.
În 1986 a întâlnit-o pe Ann Belsky, designer de costume. S-au căsătorit și au făcut 2 copii.
Chiar în momentul în care cariera lui Rick era puternică, Ann a fost diagnosticată cu cancer la sân. După o luptă lungă, a murit în 1997. Avea doar 35 de ani.
Amândoi copiii erau încă sugari și Rick și-a dat seama cât de greu era să faci filme și să-i crești în același timp.
Cu cariera sa de milioane de dolari ajunsă la apogeu, Rick a decis să părăsească Hollywood-ul și să fie un tată casnic. Lumea credea că era nebun. El nu a crezut că face ceva ieșit din comun.
„În fiecare zi se întâmplă câte ceva, iar oamenii trebuie să facă modificări la viețile lor pentru tot felul de motive”.
El a vrut pentru copii lui să aibă o viață fericită acasă. Pentru el, asta a fost mai important decât să facă filme. „Când îmi veneau copiii acasă, era muzică, lumini, și mirosuri plăcute ieșind din bucătărie. Era un loc vesel unde puteai sa vii și asta am vrut. ”
În 20 de ani a scos două albume cu muzică de comedie, și ocazional face anunțuri radio, dar nu a mai apărut pe ecran din 1997.
Când a fost întrebat dacă îi este dor să fie creativ, el a răspuns: „Nu m-am îndepărtat de asta. Am aplicat toată creativitatea mea vieții de acasă, copiilor. Nu m-am schimbat. Mi-am schimbat doar concentrarea.”
Într-o noapte din 2017 începuse să joace din nou la un spectacol caritabil pentru a-și ajuta un prieten. Nepotul său a rămas paralizat după un accident la măduva spinării.
Rick este un actor extraordinar, dar, mai ales, un tată extraordinar. „Am decis că vreau să fiu acasă cu familia mea. Nu am absolut nici un regret. Viața mea este minunată.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună