Home Cover story Povestea a doi tineri clujeni care, la n...
Cover story

Povestea a doi tineri clujeni care, la numai 20 de ani, au pariat aproape tot ce aveau pentru a-și fonda businessul de vis. Au reușit să facă un produs de care este nevoie în orice segment econom

Povestea Sunimprof Rottaprint nu face excepție de la etapele care caracterizează poveștile de afaceri ale capitalismului pur românesc: doi tineri clujeni, la vreo 20 de ani, au investit 100 de mărci pentru a deveni afaceriști. Au ajuns – mai mult…

Povestea a doi tineri clujeni care, la numai 20 de ani, au pariat aproape tot ce aveau pentru a-și fonda businessul de vis. Au reușit să facă un produs de care este nevoie în orice segment econom
Povestea a doi tineri clujeni care, la numai 20 de ani, au pariat aproape tot ce aveau pentru a-și fonda businessul de vis. Au reușit să facă un produs de care este nevoie în orice segment econom · Foto: Business Magazin

Povestea Sunimprof Rottaprint nu face excepție de la etapele care caracterizează poveștile de afaceri ale capitalismului pur românesc: doi tineri clujeni, la vreo 20 de ani, au investit 100 de mărci pentru a deveni afaceriști.

Au ajuns – mai mult întâmplător – la realizarea unui produs de care este nevoie în orice segment economic: etichetele. Încă de la început, și-au propus să șteargă imaginea de rudă săracă a Europei pe care o avea România atunci, iar tehnologiile lor să fie la nivelul celor din companiile similare vestice. În 27 de ani, compania soților Nechita Rotta a evoluat de la un spațiu de producție de 20 de metri pătrați, trei angajați și o producție de 12.000 de metri liniari de etichete, la un spațiu de 300 de ori mai mare, de 83 de ori mai mulți angajați și producție de aproape zece mii de ori mai ridicată. De ce investiții a fost nevoie ca să aducă primele computere Macintosh în Apahida, Cluj, și să țină pasul cu „iPhone-urile” tehnologiilor de printare?

„Am investit tot “, răspunde scurt Arnella Nechita Rotta la întrebarea legată de valoarea investițiilor în afacerea de producție de etichete în care s-a lansat în 1991 împreună cu mama și soțul ei, Cristi Nechita Rotta. 27 de ani mai târziu, Sunimprof Rottaprint, businessul lor de familie, a ajuns să genereze afaceri de 20,2 de milioane de euro anual, la o marjă de profit de circa 10%.

Obiectul de activitate al afacerii nu ușor de explicat (tiparul flexografic axat pe producția de etichete), ci poate fi mai lesne observat: etichetele clujenilor sunt prezente pe toate rafturile (nu doar de pe piața locală), ca parte a ambalajele sticlelor de apă, vin, lapte, înghețată ș.a.m.d. Firma clujeană deservește circa 800 de clienți mai ales din industria alimentară, dar și din a cosmeticii și îngrijirii personale, a produselor pentru casă și detergenți, farma, inginerie și automotive. În rândul lor se află companii precum Agricola, Aldis, Erbalact, Agrisol, Borsec, Ana și Cornel, La Dorna, Hochland, Napolact, Reinert, Unicarm, Covalact, Friesland Câmpina, cramele Halewood sau Klaas-Pitsch (în Germania). Dintre aceștia, majoritatea sunt din România, iar aproximativ 100 de clienți sunt pe piețele externe.

Aproximativ 24% din veniturile firmei sunt aduse de exporturi, cu livrări în 14 țări din Europa, Asia și Statele Unite, numărul de clienți crescând cu circa 10% în 2017 față de anul precedent. Sediul companiei și centrul de producție se află în comuna Apahida din județul Cluj; aceasta deține însă și patru centre logistice în România (la București, Timișoara, Pașcani, Brașov) și două în Europa, în Germania și Ungaria. Compania soților Nechita Rotta a evoluat de la un spațiu de producție de 20 de metri pătrați, trei angajați și o producție de 12.000 de metri liniari de etichete la un spațiu de 300 de ori mai mare (6.780 de metri pătrați), de 83 de ori mai mulți angajați (252) și producție de aproape zece mii de ori mai mare (117 milioane de metri liniari). Pentru anul în curs, antreprenorii și-au fixat un obiectiv de creștere de circa 10%, ceea ce înseamnă încasări de 22 de milioane de euro.

Citiți materialul integral în ediția tipărită a Business Magazin începând de luni, 7 mai.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună