Home Actualitate Poroșenko anunță că se va întâlni cu Put...
Actualitate

Poroșenko anunță că se va întâlni cu Putin la Milano săptămâna viitoare

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a anunțat sâmbătă că plănuiește să-l întâlnească pe omologul său rus Vladimir Putin, pentru a discuta despre conflictul armat din estul Ucrainei, la un summit prevăzut la Milano săptămâna viitoare, relatează AFP.

“La Milano, mă voi întâlni cu președintele Federației ruse Vladimir Vladimirovici Putin”, a declarat Poroșenko în cursul unei vizite la Harkov, în estul Ucrainei. Kremlinul a evocat deja posibilitatea acestei întâlniri la Summitul ASEM (Dialogul Asia-Europa), la care vor participa reprezentanți ai Uniunii Europene (UE) și ai mai multor țări asiatice, în perioada 16-17 octombrie.

Cancelarul german Angela Merkel, premierii italian Matteo Renzi și britanic David Cameron, dar și reprezentanți de rang înalt ai UE urmează să participe, de asemenea, la această întâlnire, a adăugat președintele ucrainean.

“Nu mă aștept la negocieri ușoare”, dar “sunt optimist”, a subliniat Poroșenko.

Această întâlnire amintește de cea de la 6 iunie, când liderii francez, german, rus și ucrainean au discutat despre conflictul din Ucraina la marcarea a 70 de ani de la Debarcarea aliată în Normandia.

De atunci, Putin și Poroșenko s-au mai întâlnit la sfârșitul lui august, în privat, timp de peste două ore, la summitul regional de la Minsk, în Belarus.

Kievul și Occidentul acuză Rusia că furnizează armament greu separatiștilor și că a trimis trupe din armată rusă să-i susțină pe rebeli în estul Ucrainei, acuzații pe care Moscova le dezminte.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună