Home Actualitate Ponta: Vreau taxă de 85% la salariile co...
Actualitate

Ponta: Vreau taxă de 85% la salariile compensatorii la fostele comisii ASF. Nu e impozitare, e o taxă pe obraz gros

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că dorește taxarea cu 85% a salariilor compensatorii pe care și le-au votat membrii fostelor comisii din care s-a înființat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arătând că nu e vorba de o impozitare, ci de o "taxă pe obraz gros".

 “Mie mi se pare absolut inacceptabil să iei 800.000 de Euro după ce ai luat 20-30.000 de Euro pe lună, într-o instituție totuși publică. În America s-au impozitat cu 90% bonusurile acelea de la băncile care au intrat în faliment. Cred că ar trebui să facem același lucru și am cerut Ministerului de Finanțe să găsim o soluție”, a spus Ponta.

“Nu e impozitare, e o taxă pe obraz gros”, a adăugat premierul.

El a precizat că e foarte posibil ca o decizie în acest sens să fie luată marți, în ședința de Guvern.

“O să discut cu domnul Rușanu să văd cine a cerut acele așa-zise salarii compensatorii, pe care tot ei și le-au dat – nu sunt prevăzute în lege sau le-a dat cineva – și le-au dat ei, ei și le-au votat, iar acuma trebuie să fie plătite. După ce ai lucrat la o instituție publică și ai avut 30.000 de Euro salariu pe lună, să mai iei 20 de salarii compensatorii, e inacceptabil”, a spus Ponta.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună