Ponta: Următorul acord cu FMI va fi convenit până în toamnă, cu o valoare între 3-5 miliarde euro
România va conveni, până în această toamnă, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană, cu o valoare între 3 miliarde euro și 5 miliarde euro și cu mai puține condiții decât cele două înțelegeri anterioare, a declarat premierul Victor Ponta.
Ponta a afirmat, într-un interviu acordat la București agenției Bloomberg, că noul acord va ajuta la reducerea costurilor de finanțare și va sprijini moneda națională.
Termenii noului acord se vor concentra pe consolidarea companiilor de stat și pe menținerea disciplinei fiscale, a mai spus premierul.
“Va fi un acord îmbunătățit…Nu vom avea un acord foarte detaliat, ca în trecut”, a declarat Ponta.
El a adăugat că scăderea costurilor de finanțare ale statului român va continua după încheierea noului acord cu FMI și că BNR va reduce, probabil, dobânda de politică monetară, aflată în prezent la minimul record de 5%.
“Cea mai mare provocare pentru România în acest moment este finanțarea, având în vedere că băncile sunt mai restrictive”, a spus oficialul român.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro