Home›Actualitate›Ponta: Ultimul dintre cei cinci cetățeni...
Actualitate
Ponta: Ultimul dintre cei cinci cetățeni români implicați în criza ostaticilor a fost eliberat
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că ultimul dintre cei cinci cetățeni români implicați în criza ostaticilor a fost eliberat și se află în grija Armatei algeriene.
Ponta: Ultimul dintre cei cinci cetățeni români implicați în criza ostaticilor a fost eliberat · Foto: Business Magazin
“Ultimul din cei cinci români aflați în zona de conflict a fost eliberat de Armata algeriană. Este în custodia și în îngrijirea Armatei algeriene, iar autoritățile române fac demersuri pentru a afla starea exactă a acestuia și pentru ca acesta să ajungă la sediul Ambasadei pentru a fi repatriat în cele mai bune condiții”, a spus Ponta, la sediul MAE, unde a susținut o declarație de presă alături de ministrul Titus Corlățean.