Ponta renunță să mai meargă la Târgul de carte din Paris. România va fi reprezentată de ministru
Premierul Ponta a renunțat să mai participe la Târgul de carte din Paris, unde România este invitat de onoare, după ce mai mulți scriitori din țară și diaspora au anunțat că nu vor lua parte la manifestare din diferite motive, România urmând să fie reprezentată de către ministrul Culturii.
Guvernul a anunțat, săptămâna trecută, că premierul Victor Ponta se va afla, în perioada 21-22 martie, la Salonul de Carte de la Paris.
Anunțul a fost făcut după ce, în urmă cu o lună, premierul Ponta a efectuat o vizită la Paris, unde a semnat cu omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, un acord de continuare pentru următorii cinci ani a Parteneriatului strategic încheiat între România și Franța în 2008.
Premierul francez a anunțat atunci că România va fi invitat de onoare la Salonul de Carte organizat, în luna martie, în Franța.
Surse oficiale au declarat însă, miercuri, agenției MEDIAFAX, că premierul Ponta și-a anulat participarea la această manifestare, pe fondul discuțiilor între oamenii de cultură apărute în ultimele zile.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro