Ponta: Oficialii SUA vor asigurări că investitorii nu vor trebui să fugă repede cu elicopterul
Oficialii americani au transmis autorităților române mesajul că doresc ca interesele legitime ale firmelor să fie protejate și au cerut asigurări că activitatea acestora va fi sprijinită dacă este desfășurată legal și pe baza tuturor avizelor, potrivit premierului Victor Ponta, aflat în SUA.
“Pe ei îi interesează o protecție din partea Guvernului și, după aceea, din partea justiției a intereselor legitime ale companiilor americane. Adică, dacă Guvernul decide și dacă după aceea, cu atât mai mult, un judecător spune «ăsta e terenul vostru, pe care l-ați obținut legal, aveți toate avizele», nu înțeleg că nu pot să-și desfășoare activitatea sau că cineva vine și le dă foc la mașini, aia nu înțeleg. Aici mesajul a fost, pe bună dreptate, foarte clar: «Vin companii, vrem să investim mai mult, dar asigurați-ne că nu pățim ca în cine știe ce țări din lume și trebuie să fugim repede cu elicopterul de acolo», lucru care nu se va întâmpla”, a spus Ponta la România TV, după discuția cu vicepreședintele SUA, Joe Biden.
El a susținut declarația după ce, miercuri, aproximativ 500 de persoane din Siliștea, comuna Pungești, județul Vaslui, au protestat în perimetrul unde compania americană Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de șist.