Home Actualitate Ponta: Nu discutăm cu FMI măsuri care să...
Actualitate

Ponta: Nu discutăm cu FMI măsuri care să compenseze lipsa banilor cauzată de amânarea accizei la carburanți

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea ședinței BPN al PSD, că discuțiile cu delegația FMI nu vor privi și măsuri prin care să fie compensată lipsa banilor cauzată de amânarea aplicării accizei la carburanți.

Ponta: Nu discutăm cu FMI măsuri care să compenseze lipsa banilor cauzată de amânarea accizei la carburanți
Ponta: Nu discutăm cu FMI măsuri care să compenseze lipsa banilor cauzată de amânarea accizei la carburanți · Foto: Business Magazin

 “Nu, nici vorbă. Nu se poate discuta până la 1 iulie. La 1 iulie tragem linie pe primul semestru și vedem dacă suntem pe plus, pe minus față de ceea ce avem prognozat și după 1 iulie, așa cum se face de fapt în fiecare an”, a spus Ponta.

El a arătat că abia atunci se va putea veni cu măsuri de rectificare pozitivă sau negativă, după caz.

“Putem să venim cu măsuri de rectificare pozitivă, negativă, dar până la 1 iulie nici dacă am vrea nu putem. Plus că nu știm cum stăm – sunt evaluări care trebuie confirmate pe primul semestru apropo de încasări, de cheltuieli publice. Deci nu asta discutăm”, a spus Ponta.

Într-o declarație din 12 ianuarie, premierul Victor Ponta opina că acciza la carburanți va trebui majorată din luna aprilie, deoarece, dacă amânarea acestei creșteri va afecta negativ bugetul, Guvernul va fi obligat să renunțe la alte măsuri fiscale, precum scăderea contribuției de asigurări sociale.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună