Home Actualitate Ponta: Nu dăm afară zeci de mii de oamen...
Actualitate

Ponta: Nu dăm afară zeci de mii de oameni. Desființăm 60.000 posturi vacante și restructurăm 2.800 din toate ministerele

Guvernul nu va concedia "zeci de mii" de oameni prin restructurarea aparatului administrativ central, ci va desființa 60.000 de posturi vacante și va restructura circa 2.800 de posturi din ministere și Secretariatul General al Guvernului, afirmă premierul Victor Ponta.

Ponta: Nu dăm afară zeci de mii de oameni. Desființăm 60.000 posturi vacante și restructurăm 2.800 din toate ministerele
Ponta: Nu dăm afară zeci de mii de oameni. Desființăm 60.000 posturi vacante și restructurăm 2.800 din toate ministerele · Foto: Business Magazin

 “Am văzut că «zeci de mii de oameni» dăm afară astăzi. Nu dăm afară zeci de mii de oameni, desființăm cele 60.000 de posturi vacante, care însemnau în general mai multe posturi de conducere. Nu ne atingem nici măcar de posturile vacante din sănătate și educație, însă în acest fel trecem la regula «unu la unu». Dacă vor pleca până la finalul anului cei 2.800 din aparatul central, din toate ministerele, Secretariatul General al Guvernului, cred că e un lucru bun sau, cel puțin, pentru un politician de dreapta e un lucru bun. Noi, cei de stânga, nu suntem foarte fericiți că mai restructurăm aparatul public”, a afirmat Ponta, miercuri, la începutul ședinței de Guvern.

El a adăugat că, probabil, un ministru de dreapta, precum cel al Economiei, Varujan Vosganian, va fi fericit cu un aparat guvernamental mai suplu, care cheltuie mai puțin, însă ministrul Vosganian a replicat în engleză “no comment” (fără comentariu – n.r.).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună